Capitolul XXX – Nothing Like Us

Plansesem toata noaptea si m-am trezit neputand sa deschid ochii. Nici nu stiu daca dormisem cateva ore sau atipisem vreo 10 minute. Eram asa extenuata nu inchisesem ochii decat in reprize si cuvintele lui Jacob imi explodau in fata ” ti-am facut un serviciu, oricum amanai momentul prea mult  ” . Am dat plapuma jos de pe mine dezgustata si imi venea sa imi sfasii hainele de pe mine. Ma simteam asa murdara. Am scos o interjectie nu prea frumoasa gen ” ihhhhh ” si mi-am pus capul intre picioare oftand. Inca o zi in care trebuia sa indur toate astea. Una din cele infinite. M-am uitat la ceas si am tresarit. Am cascat ochii mai bine si era adevarat ceea ce vedeam. Edward statea rezemat de perete privindu-ma insistent. Avea ochii umezi si isi tinea un picior intins, statea pe podea cu palmele intinse batand usor din degete. Ne-am privit ceva timp pentru ca nu stiam ce sa fac, era un soc prea mare sa il vad aici. Deja pregateam ce sa ii spun ca sa nu pierd ocazia de a vorbi cu el. Dar nu parea ca vrea sa plece…pana la urma de ce a mai venit. S-a ridicat si s-a apropiat de patul meu iar eu m-am sprijinit in fund. Eram socata ce facea aici? Se puse in genunchi langa mine si imi lua mana in a lui. Corpul imi vibra si am avut instinctul de a ma da la o parte dar m-am abtinut. Mi s-a incordat bratul in shimb. Am cascat gura sa spun ceva dar nu am putut.
-Edward …eu ……..ce faci aici? intreb abia auzindu-ma.
-Am venit sa te iau acasa, spuse bland uitandu-se in ochii mei.
-Iar delirez? Cred ca nu m-am trezit bine, offf si abia adormisem si eu.
El zambi slab si imi trecut mana in cealalta palma a lui.
-Hmm..ciudat, pare destul de real, spun confuza.
-Nu delirezi iubire, sunt aici.
-Dar..nu…cum adica…nu se poate, tu ma urasti, ii zic indignata.
-Cred ca ar trebui sa te culci la loc, imi spuse zambind pasnic.
-Deja dorm, si daca nu as dormii nu as vrea sa dorm pentru ca nu pot.
-De ce nu poti?
-Pentru ca am cosmaruri. Si pana la urma ce iti pasa tie?
El inchise ochii si dupa cateva minute se uita din nou la mine.
-Ma simt groaznic, recunoscu el.
-Si eu, admit.
-Nu..Nu..eu ma simt mai groaznic pentru cum m-am purtat cu tine, am fost orbit de manie si de furie si nu ti-am oferit sansa sa te aperi, chiar daca credeam ca nu meriti niciuna.
-Si mie imi pare mult mai rau pentru ceea ce ti-am facut. Nu trebuia sa merg niciodata acolo, am stricat totul.
-Este doar vina mea prin faptul ca te invinovatesti asa rau, eu ti-am bagat in cap asta.
-Tu nu sti cum ma simt, spun si ma apropii de el.
-Nici tu nu sti cum ma simt eu. Dar poti afla, asa cum pot afla si eu.
-Edward cum crezi ca mai pot avea pretentia sa te… atingi de mine dupa ce stiu ca sunt… nici nu pot sa pronunt asa ceva.
Mi-am ridicat bluza si mi-am descoperit umarul apasandu-mi degetul pe urma lasata pe pielea mea de noaptea trecuta. Mai urmau cateva pe gat pana la ureche. Toata aceea zona era marcata de vanatai lasate de la muscaturi, care in mod normal se faceau pentru altceva, sau macar erau ambele persoane de acord. M-am uitat la el speriata si scarbita inca tinandu-mi mana deasupra urmei ca sa vada la ce ma refer. El casca ochii putin si se crispa o secunda si eram speriata in legatura cu reactia lui. Dar, se apropie de mine usor si imi dadu mana la o parte. Ii simteam respiratia pe pielea mea si incepeam sa tremur toata. De ce ma facea sa am senzatiile astea, pe care nu mi le puteam controla? Am impietrit cand isi apasa buzele pe umarul meu expirand profund continuand sa urce pana acoperii toata partea aceea infecta. Ma simteam de parca el dadea la o parte tot raul, de parca imi vindeca corpul.
-Ce mai crezi acum? intreba impletindu-si palmele intre ale mele.
Ochii mi se umezira si el se incrunta.
-Nu te mai vreau trista, spuse suparat
-Dar nu sunt lacrimi de tristete, spun .
El isi desprinse mana din a mea si imi sterse lacrimile mangaindu-mi obrazul.
-Ce te-a facut sa te razgandesti? Pareai atat de hotarat…cum s-a intamplat asta? spun curioasa
-Adevarul este ca nu e deloc meritul meu. Max a venit la mine acasa…cu pretextul ca vrea sa imi arate ceva noaptea, si evident ca l-am primit si mi-a aratat o filmare cu tine..si Julie, aici vorbind, in care i-ai explicat ce sa intamplat… cu sti tu cine, pana la urma m-am uitat la tot si am vorbit cu Max, l-am intrebat de ce a facut asta si a spus ca vroia sa ne ajute, si el si Julie si au pus asta la cale, nici mie nu mi-a venit sa cred, si apoi am venit aici la tine destul de dimineata, dar dormeai si nu am vrut sa te trezesc si oricum Julie nu m-a lasat.
-Trebuia sa ma trezesti! protestez eu, dar in fine nu mai conteaza asta acum, ceea ce conteaza este ca esti aici. Si chiar te-a facut aceea filmare sa te razgandesti? Eu nu stiam…ca ei vor face asa ceva, chiar nu pot sa cred, spun uimita.
-Cine se astepta? Mi-am dat seama ca esti sincera, si eu m-am comportat urat, si nu suportam sa te vad suferind, erai atat de … indurerata si chinuita incat am cedat psihic si am venit la tine. Nu mai suportam.
-Nu pot sa cred asa ceva… le datorez totul.
-Si inca ceva Bella, chiar daca… s-a intamplat acel lucru ingrozitor, pentru mine nu conteaza, intelegi? spuse luandu-ma de umeri. Nu conteaza pentru ca tu esti a mea.
-Sa ma accepti tu ..ma va ajuta sa ma accept si eu pe mine.
-Dar asta nu inseamna ca el nu trebuie sa plateasca pentru ceea ce a facut. Nu pot sta degeaba in timp ce el si-a batut joc de tot ce am mai pretios pe lume. Si nu e vorba de mine aici, e vorba de tine si de ce s-a intamplat, nu pot permite asa ceva.
-Nu Edward… nu mai vreau probleme. Lasa-l in pace. Nu vreau sa mai am vreo legatura cu el.
-Nu pot Bella… nu pot sta degeaba cand stiu.
-Ba nu sti nimic, pana nici eu nu stiu. Putem doar sa uitam asta, m-ar ajuta, sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. Sa pornim din momentul in care nimic din toate astea nu erau reale. O sa inebunesc Edward, o sa inebunesc .
-Shhhhhh , spuse luandu-ma in brate. Nu trebuie sa te mai gandesti la asta. Sunt langa tine, mereu o sa fiu. Vom trece peste, ok?
Mi-am pus capul pe pieptul lui si am inceput sa plang suspinand.
-Ti-am dus dorul, ii spun strangandu-l mai tare in brate.
-Si eu, enorm. Nu pot trai fara tine Bella, oricat as fi incercat, ar fi insemnat sinucidere.
Mi-am tras nasul dar nu i-am dat drumul. El se puse in genunchi langa pat. Nu i-as mai fi dat drumul niciodata. Trebuia sa ii simt corpul lipit de al meu ca sa pot respira din nou cum trebuie. Era prea greu sa supravietuiesc fara el, fara orice tine de el si de existenta lui.
-Am nevoie de tine, ii spun balbaindu-ma.
-Ma ai, spuse sarutandu-mi crestetul capului.
-Imi promiti ca nu faci nimic necugetat ? il intreb
-Nu stiu…daca pot sa iti promit asta, admise el oftand. Nu e o razbunare Bella, o dorinta prosteasca, dar asa ceva nu se poate trece cu vederea.
-Dar ce rost mai are? Oricum nu putem da timpul inapoi.
-Trebuie sa afle ca nu esti singura, Offff doamne nici nu pot sa iti spun cate i-as face pentru ce ti-a facut el tie.
Isi transe pumnii iar eu m-am uitat la el insistent pana cand isi indrepta privirea spre mine incercand sa se calmeze.
-O sa vorbim de asta mai tarziu, nu mai vreau sa aud acest subiect, altfel o sa mi se faca rau. Unde sunt Julie si Max, vreau sa le multumesc.
-Sunt la scoala, imi spuse zambind.
-La scoala? Cat e ceasul?
-Este ora 10.
-Acum i-a apucat si pe ei mersul la scoala, spun sarcastica.
-Eh…probabil a fost doar o scuza.
-Am inteles. Noi ce facem?
-Pai ce ai vrea sa facem? intreba cu un zambet strengar pe fata.
-Orice , nu conteaza, doar sa fiu cu tine.
-Nu cred ca o sa iti mai dau drumul prea curand.
Telefonul imi vibra pe patura si imi era cam frica sa citesc mesajul, poate era din nou de la …Jacob. Dar nu vroiam sa intre Edward la banuieli, abia il calmasem daca mai citea si mesajele alea cred ca inebunea de tot, asa ca era mai bine sa nu il complic si mai mult. Era de la Caleb
” Esti bine? De ce nu esti la scoala? ”
Am oftat usurata si i-am tastat inapoi. Caleb se purtase impecabil cu mine, merita sa ma port mai frumos.
” Dap, sunt bine, nu iti face probleme, o sa vin si la scoala . ”
” Sigur? Vrei sa te iau de acasa? ”
” Nu e nevoie, am cu cine sa vin. ”
” Ok … ”
Am lasat telefonul pe pat si m-am uitat spre Edward care ma urmarea cu atentie.
-Vreau sa vorbesc cu Julie si Max, i-am spus eu hotarata.
-Ok , mergem acasa, iti lasam lucrurile si apoi mergem la scoala e in regula?
Am iesit din casa m-am urcat in camioneta , Edward urmandu-ma in spate cu masina lui. Eram atat de usurata incat nici nu mai puteam respira cum trebuie. Edward ma iertase, si nu aveam sa traiesc cu acest chin toata viata mea, el ma va ajuta sa trec peste toate. Am mers rapid spre casa lui fericita ca nu trebuia sa il mai parasesc , stiam ca era in spate si ca ma urma, nu aveam sa ii mai dau drumul.  Nu puteam crede ca lucrurile se rezolvasera din cauza lui Max si Julie, le datoram totul , era cel mai bun lucru pe care il puteau face pentru mine. Am parcat in fata casei lui si am coborat din masina. Edward imi lua bagajul si ne-am indreptat spre intrare. Sufrageria era goala asa ca am urcat in camera lui unde el puse valiza deoparte.
-Sper ca nu va trebui sa o folosesti prea curand, spuse usurat. Imi pare rau ca te-am lasat sa pleci..imi pare rau pentru tot.
-Edward, eu am gresit, eu ar trebui sa imi cer scuze, nu tu. Inceteaza sa te invinovatesti pentru ceva ce nu ai facut tu.
-Dar nu pot..
-Ei bine trebuie sa incerci, hai sa uitam totul. Pentru mine.
-Cu siguranta nu iti voi aminti acel moment niciodata.
Am aprobat din cap si m-am indreptat spre baie. Mi-am luat niste schimburi si i-am zis sa ma astepte pentru ca apoi vom merge la scoala. Mi-am facut un dus rapid si m-am aranjat repede in oglinda pentru ca eram foarte nerabdatoare. Distanta asta fata de Edward ma inebunise si nu mai puteam sta fara el nici 5 secunde. M-am imbracat rapid si mi-am aruncat cartile in prima geanta pe care am gasit-o. Edward ma privea cand ma invarteam ca un titirez.

-Si eu care credeam ca Alice e maniaca, spuse el ironic iar eu mi-am dat ochii peste cap.
-Sa nu facem comparatie.
Ma trase de talie usor spre el si imi arunca geanta pe pat, expirand pe obrazul meu.
-Esti perfecta.
Am rosit puternic si l-am lasat sa ma sarute , simtindu-ma de parca o facea pentru prima oara.
-Mi-ai lipsit, adauga el inainte sa isi desprinda buzele de ale mele.

–––––––-

Edward il suna pe Max in drum spre scoala. Era asa bine sa ma aflu din nou langa el, dar acum aveam ceva foarte important de facut, deoarece fara ajutorul lor eu nu as mai fi fost acum aici.
-Ai un nou telefon? l-am intrebat.
-Ohh…da, dami telefonul tau, o sa iti bag noul numar. Pe acesta nu il are multa lume, si mai bine, pe cel vechi cred ca il avea toata scoala si inca jumate de planeta, mai bine ca am scapat de ei. Doamne de ce nu m-am gandit la asta pana acum? se intreba singur.
Nu l-am intrebat unde este cel vechi.
Acesta imi lua telefonul si forma numarul salvandu-l in agenda.
-Fi atent la drum , i-am spus ingrijorata
El incepu sa rada zgomotos
-Condusul ar trebui sa fie ultimul lucru de care sa iti faci griji.
-Ha Ha. Hai date mare.
Acesta parca masina in locul lui obisnuit si gol. Toata lumea era la ore asa ca nu am intampinat probleme ” obisnuite ” legate de admiratorii lui.
-Doar asteapta sa se termine cursurile, m-am saturat de toti lingusitorii astia, ieri m-ar fi calcat in picioare si astazi …. uhhhhh. Pun pariu ca isi vor schimba imediat atitudinea cu privire la mine cand vor afla ca suntem din nou impreuna.
-O sa te obisnuiesti, macar fac lucruri pentru tine chiar daca nu sunt sinceri. Dar spune-mi cine te-a suparat , o sa am grija de ei. Nu vreau sa te mai vad trista, ieri dupa ce m-a chemat Caleb in curtea scolii am crezut ca fac un infart cand te-am vazut in ce stare erai, si a fost doar vina mea. Nu vreau sa se mai intample asta.
-Eu nu prea imi mai aduc aminte mare lucru, am recunoscut rusinata.
-Nu e de mirare , avand in vedere ca o luasei razna, mai bine.  Daca tot asteptam elevii astia silitori sa iasa de la ore, vino cu mine pana la secretariat, am ceva de rezolvat, spuse si ma lua de mana.
-Cum ar fi? intreb dar el deja ma tragea spre intrare.
Holul era gol. Toata lumea era la ore. Era asa bine sa nu mai vad toate persoanele alea ingramadite ca sa se agate de Edward…
-De ce nu poate fi scoala asa linistita mereu?! intreba el de parca imi cititise gandurile
-Pentru ca esti tu in ea? intreb ironic si incep sa rad.
El isi dadu ochii peste cap si adauga
-Sa sti ca eu nici macar nu imi dau silinta, poate ca am facut-o la inceput..dar acum..pur si simplu stau degeaba.
-Imi dau seama cat suferi.
-Nu stiam ca poti fi asa sarcastica, spuse el meditand..sau poate ca stiam.. dar oricum imi place.
Am intrat iar secretara se uita ciudat la noi. Pe Edward nu paru sa il deranjeze dar eu nu prea stiam ce sa zic..
-Cu ce te pot ajuta, Edward? intreba ea politicoasa.
-Vreau sa imi schimb orarul, spuse el ferm.
Aceasta ramase putin socata dar dupa se dezmetici si nega din cap.
-Nu se poate, toate clasele sunt pline, imi pare rau, poate anul viitor.
-Nu am spus asta ca sa primesc un refuz, spuse el zambind.
M-am apropiat de el ca sa pot fi mai atenta si secretara se uita la mine.
-Din ce cauza vrei sa faci asta? intreba ea
-Conteaza? E problema mea, vreau doar sa imi schimb orele, poate nu pe toate, macar jumatate dintre ele sa fie ca ale Isabellei .
-Nu stiu daca pot face ceva…spuse ea abia vorbind.
-Poate gasesc ceva care sa va motiveze…hmmm…sa vedem poate o masina? Sau… poate o vacanta in 2? spuse uitandu-se spre usa directorului incercand sa nu rada..haideti trebuie sa fie ceva pe care il doriti si nu il puteti avea. Doar ganditiva cat de mic este salariul in aceasta scoala, un mic bonus v-ar putea ajuta.
-Trebuie sa ii platesc facultatea lui John oh doamne si toate acele facturi … spuse vorbind mai mult pentru ea… apoi revenii cu picoarele pe pamant, ce incerci tu sa faci aici baiete?!
-Incerc sa va dau un mic impuls, o sa vin maine pentru confirmare, va asigur ca o sa fie in folosul dumneavoastra, spuse zambind inocent, la revedere.
Se intoarse spre mine si ma lua de mana iesind afara din incapere.
-Esti nebun? l-am intrebat in timp ce mergeam spre iesire.
-De ce as fi? Vreau doar sa petrec mai mult timp cu tine si sa te protejez. Oricat e posibil.
-Nu e de ajuns faptul ca locuim impreuna?
-Nu, spuse simplu
-Tu oricum nu prea vi pe la ore, ii spun amuzata.
-Si ce daca? Macar cand vin sa stiu ca nu vin degeaba.
-Hmm..cred ca e o buna modalitate de a te apuca de invatat.
-Vreau sa stau cu tine nu sa invat, imi aminti el de parca nu era evident.
-Ce ai de gand sa faci la biologie? Profesoara vrea sa te lase.
El ofta si se uita in ochii mei suparat.
-Daca nu trec urmatorul test s-ar putea sa raman..si nu stiu de ce ar fi in stare Carlisle..deja m-a avertizat.
-Incearca sa nu mai lipsesti de la ore si sa nu te mai iei la cearta cu profesoara sunt sigura ca va aprecia efortul si te va trece. Daca vrei te ajut sa inveti.
-Daca vreau? Ce intrebare mai e si asta? spuse el luandu-ma in brate. Normal. Dar pot sa te asigur ca am cel mai minim chef posibil.
-O sa vedem ce putem face, oricum nu imi pot lasa iubitul sa ramana la biologie , oh Doamne ce s-ar alege de reputatia mea?! spun prefacandu-ma ingrozita.
El inceput sa rada si ma saruta incet si linistit pe buze lipindu-si mainile de talia mea incrucisandu-le.
-Imi dau seama..spuse bajbaind dupa buzele mele din nou.
Se suna de iesire si curtea incepea sa se aglomereze din nou. Edward ma trase intr-un colt mai retras ca sa nu inceapa iar balamucul, cand vroia stia foarte bine sa se camufleze si asta imi facu placere.
-Nu pot sa cred cat de mult s-au schimbat lucrurile de pe o zi pe alta, ii spun fericita.
-Observ ca totul poate fi posibil, asa ca nu ma mai mira nimic. Oricum mie imi place aceasta schimbare.
-Si mie, spun sincer.
Edward il observa pe Max iesind din scoala cu Julie de mana si ii facu semn sa vina spre el. Acestia ne observara si se indreptara spre noi. Julie fugii spre mine luandu-ma pe sus in brate de parca nu ma mai vazuse de ani buni.
-Ia uite cine si-a reveniiiiiiiit, spuse ea vesela. Ce ma bucur sa te vad iar intreaga Bella!
-Si eu, recunosc. Dar totul datorita tie…si eu nici macar nu stiu cum ma pot revansa.
-Dar cine a zis ca trebuie sa faci ceva?! spuse fluturand din mana. sincer a fost floare la ureche. SI DACA MAI AUD LUCRURI DE GENU SA STITI CA EU VA BAT PE AMANDOI PANA VA BAG MINTILE IN CAP, ne certa ea si am inceput sa rad.
-Iti multumesc asa mult, nu stiu ce as fi facut fara tine! ii spun imbratisand-o inca odata.
Alice venii si ea din spate cam incruntata si parea ca se mentine la distanta.
-Alice! o strig eu confuza.
Ea se uita la mine trista si se indeparta rapid.
-Ce se intampla cu ea? intreb suparata.
-Am vorbit cu ea de dimineata…se simte vinovata, imi spuse Julie.
-Vinovata pentru ce? intreb dar nu mai apuca sa imi raspunda pentru ca ma duc dupa ea.
Am ajunso din urma si am prinso de brat deoarece nu imi raspundea la strigate
-Ce s-a intamplat Alice? o intreb ingrijorata.
Ea nu spuse nimic si incerca sa se indeparteze.
-Nu imi faci asta Alice! Suntem cele mai bune prietene, nu ma trata asa! ii spun suparata.
-Dar asta e problema Bella! izbugnii ea. Deja m-am purtat groaznic cu tine cand tu aveai nevoie de mine, ce fel de sora sunt eu pentru tine!?
-Dar nu era vina ta..in primul rand TU ESTI SORA LUI EDWARD. E normal sa te porti asa.
-Ba nu e! Ma simt asa vinovata pentru ca atunci cand ai avut atat de multe probleme eu nu am fost acolo pentru tine… Julie mi-a povestit totul, pe ea o poti numii o prietena adevarata, nu pe mine. Ea te-a ajutat, eu nu.
-Sa nu mai aud atatea prostii ! Inceteaza te rog , lucrurile astea deja au trecut, ce importanta mai are?! Hai sa fim fericite odata!
-Dar..
-Dar nimic. ii spun ferm. Eu nu iti reprosez nimic, pentru ca nu ai gresit cu nimic, ai facut ce ai crezut ca a fost mai bine, acum s-a rezolvat totul si gata.
-Imi pare asa rau..pentru tot. In primul rand pentru ca nu am fost langa tine si in al doilea rand pentru ce ti-a facut aurolacul ala jegos!
Am oftat si am luato in brate strans.
-Nu mai conteaza…
-Oh ba conteaza, o sa ii bag toti pantofii mei pe gat.
-Ai face tu un asemenea sacrificiu? o intreb razand
-Dar nici nu ai idee!

–––––

I-am explicat lui Edward ce se intamplase cu Alice si ma ruga sa plecam de la scoala.
-Si cum ramane cu orele?! Parca ai zis ca vrei sa aprobi. Am vorbit singura mai devreme? il cert eu.
-Nu poate fi azi o exceptie? intreba el facand niste ochii mari, hai te rog, mi-a fost dor de tine.
-Nu, scoala e scoala si trebuie sa ramanem, oricum nu am venit de la inceput. Nu o sa ma adaptez programului tau care de fapt nu e program.
-Nu cred ca pot schimba ceva la asta.
-Mie nu imi convine, ii spun ferma. Ar trebui sa ai mai multa grija de viata ta.
-Si prin faptul ca stau sa memorez 12456543 de pagini o sa ma ajute cu ceva in viata mea? Viata reala nu se afla in formulele de matematica.
-Nu pot sa te contrazic aici, spun oftand.
-Nu vrei sa purtam aceasta discutie in alta parte?
-Da, la ora.
-Bella…oricum de maine o sa fii mereu acolo ce rost are sa te mai complici si acum.
-Edward…ii spun venindu-mi o idee.
-Uhmm?
M-am apropiat de el zambind incercand sa par cat de cat fermecatoare daca imi iesea ceva. El isi puse mainile in jurul meu si m-am ridicat pe varfuri sa il sarut. Mi-am dus palmele pe spatele lui, aproape din buzunarul de spate saturandu-l din ce in ce mai pasional incercand inca sa ma mentin calma si cu picioarele pe pamant, cateodata uram efectul asta pe care il avea el asupra mea chiar daca nu intentiona sa faca asta. El parea asa prins de sarut incat am profitat de moment si mi-am bagat mana in buzunarul de la spate scotand cheile de la masina. Intr-o fractiune am inceput sa alerg si sa rad iar el isi dadu seama si ramase cu gura cascata. Fluturam cheia prin aer in timp ce traversam curtea ca sa intru in scoala. L-am vazut cum ma striga luand-o pe urmele mele dar nu m-am oprit. Nici din alergat nici din ras. Daca ii furam cheile nu mai avea cu ce sa plece, doar nu o lua pe jos. Am cautat clasa de Engleza incercand sa nu ma impiedic si in acelasi timp sa maresc pasul pentru ca incepea sa ma ajunga din urma. Am cotit la dreapta si am dat nas in nas cu el. Ce naiba cum ajusese acolo era chiar in spatele meu! Ma prinse de mana si dadu din cap dezamagit.
-Esti cea mai proasta alergatoare pe care am intalnit-o vreodata, imi spuse.
-Stiam asta deja, de ce crezi ca nu fac niciodata sport. Ma mir ca nu am cazut de vreo cateva ori pana acum.
-Acum da-mi cheile.
-Nup, ii spun muscandu-mi buzele incercand sa nu rad.
-Nu credeam ca poti fi atat de vicleana incat sa te joci asa cu mine, medita el
-In fiecare zi aflii lucruri noi, ii spun ranjind.
Mi-am trecut usor cheia in buzunarul din spatele blugilor incercand sa nu ma observe si mi-am eliberat mana dreapta.
Incepu sa ma pipaie de parca eram la politie ca sa isi caute cheile. Am izbugnit in ras si el se uita urat la mine.
-Uite si tu ce ma pui sa fac.
-Dar nu te pun eu, te-am obligat eu la ceva? O faci de buna voie.
-Sper ca realizezi ce ora oricum trece asa.
-Hai sa mergem la ora , ii spun rugator, pentru mineeeeee.
-Chiar asa Domnule Cullen, nu crezi ca ar fi mai bine sa mergeti la ora? Sau nu…mai bine in biroul meu, avand in vedere ca nu ati profitat de sansa asta mai devreme.
Aaaaaah la dracu directorul! Asta mai lipsea acum. M-am uitat la Edward speriata si el avea o expresie posomorata pe fata. Era doar vina mea pentru ca ne prinsese profesorul, in mod normal nu ai voie sa hoinaresti pe holuri fara sa fi bagat la ore sau se te prinda directorul.
-Nu mai faceti mare scandal din asta, ii spuse Edward iar directorul se inrosii la fata furios.
-M-am saturat sa vorbesc cu peretii! Vad ca nu vrei sa te potolesti deloc! Nu voi tolera sa imi incalci regulile in scoala mea! Oricum de mici ar fi greselile tale, pentru ca nu esti un elev ce merita trecut cu vederea! Asa ca haideti amandoi in biroul meu, sa va vad.
Spuse si ne facu semn cu mana. Am oftat si mi-am dus mana la cap exasperata. Papitoiul asta imi mai trebuia acum si era totul perfect.
-Nu ma asteptam la tine domnisoara Swan, esti un elev model..sau poate erai. De ce umbli cu huliganul asta ? Doar nu vrei sa ajungi ca el.
-Haideti domnile director ma jigniti! Asa proasta parere aveti despre mine!? Dar cu ce v-am gresit?
I-am dat un cot lui Edward in spate si m-am uitat la el abtinandu-ma sa nu rad.
-Si pana la urma care e scopul acestei vizite? intreba Edward
-Vei vedea Edward…am ceva pentru tine si prietena ta.
Ne-am asezat pe canapeaua din biroul sau , il vedeam cum are un zambet destul de malefic pe fata.
-Imi pare rau..i-am soptit lui Edward.
El isi impletii mana cu a mea si zambi.
-Nu e vina ta iubire, stai linistita, scapam noi si de mosul asta.
Directorul tusii si se aseza in scaunul lui punandu-si mainile pe birou.
-Cum spuneam mai devreme, am ceva de lucru pentru voi, avand in vedere ca se aproapie ceva destul de important pentru scoala noastra. Si cum avem aici una dintre cele mai silitoare eleve din scoala si anume Isabella Swan..si ma rog… Edward Cullen , am decis ca voi doi ve-ti face o echipa grozava in ceea ce priveste sarcina pe care o sa vio dau.
-Si anume? intreba Edward suspicios.
-Trebuie sa strangem fonduri pentru noua sala de sport, asa ca ni s-a propus sa organizam un fel de targ..doar ca vor participa mai multe scolii si licee in care se vor strange bani, evident nu in acest mic oras pentru ca nu am avea cine stie ce profit. Voi doi va veti ocupa cu organizarea, cu siguranta va pricepeti, ve’ti face orice sa strangem banii necesari, deoarece competita va fi stransa si aveti putin timp sa va organizati. O sa va invoiesc de la ore doar daca este ceva legat de acest mic voluntariat.
-Si daca nu vrem? intreba Edward
-Oh eram sigur ca vei intreba asta, dar sunt si mai sigur ca nu vrei sa ramai in acest liceu pentru urmatorii 10 ani. Asa ca ai face bine sa accepti propunerea mea, pentru ca situatia ta scolara nu e una foarte buna. Si cu siguranta asta te va ajuta enorm, daca totul iese asa cum trebuie, sau poate avea un efect devastator in legatura cu media ta.
-Si eu de ce trebuie sa fac asta? intreb enervata de atitudinea lui.
-Aaaa.. pai ma gandeam ca ai putea fi un ajutor bun pentru domnul Cullen, sau daca preferi esti libera sa pleci si lasi totul pe seama lui. Nu ar fi mare problema , tu nu esti  legata cu nimic aici.
M-am uitat urat la el pentru ca stia ca nu o sa il las pe Edward sa faca asta singur. Mi-am strans palmele in pumni si m-am ridicat de pe canapea zambind.
M-am aplecat pe biroul directorului si m-am uitat fix in ochii lui.
-Va rog sa imi dati toate detaliile cu privire la aceasta activitate, totul o sa iasa ca la carte, o sa ne organizam si o sa strangem banii care sper ca vor ajunge unde trebuie. Oh si inca un lucru va asigur ca Edward o sa treaca la toate materiile asa ca fiti fara grija ne ocupam noi de asta. Putem pleca acum?
-Desigur, o sa va chem cand am toate informatiile necesare pentru a incepe treaba.
-Multumesc, o zi buna, ii spun si ma intorc spre Edward.
L-am luat de mana si am iesit. Eram mai ambitionata ca oricand.
-Ce a fost asta Bella? Chiar vrei sa faci asta? Nu esti obligata cu nimic.
-Glumesti?! Normal ca vreau. Si o sa facem impreuna.
-Nu trebuie sa iti sacrifici timpul pentru mine.
-Ce fel de timp liber ar fi ala fara tine?! Nici nu ma gandesc. O sa ii aratam bosorogului aluia ca s-a pus cu cine nu trebuie.
Ma lua in brate fericit si ofta usurat.
-Sunt asa norocos ca te am, spuse sarutandu-ma usor pe buze.
-Acum ti-ai dat seama? il intreb zambind.
-Nici gand! Acum hai sa mergem.
-Unde?
-Sa mancam ceva, si sa nu mai aud niciun cuvant!
-Bineeeeee…ce pot sa mai zic. Oricum nu te conving. Hai sa mergem. Dar sa sti ca e ultima data.
Ne-am strecurat in parcare fara sa ne vada cineva si am plecat spre Port Angeles.

Edward ma conduse la un restaurant pe care il stia si lua o masa mai retrasa. Localul era destul de select si de protejat, nu erau foarte multe persoane , cel putin nu in zona in care eram noi. Ne-am asezat la masa si Edward ofta usurat.
-Credeam ca nu mai plec de acolo, spuse el.
Am inceput sa rad si el imi zambi linistit.
-Cred ca ne permitem o zi…doar noi doi.
-Directorul o sa fie pe urmele mele , nu o sa mai scap de el.
-Daca erai mai cuminte..nu se intampla asta acum. Important e sa aprobi la toate materiile si sa ne ocupam de targul acela.
-Chiar o sa facem aia? intreba el nedumerit
-Desigur, o facem in special pentru tine, si sa ii aratam ca ne putem descurca. Tin minte ca s-a mai organizat asa ceva cu ceva ani in urma..stiu cum arata unul, spun ironic.
-In regula, facem cum spui tu. Si eu…uhmm.. cum ma revansez? intreba zambind impletindu-si mana cu a mea.
-Vreau…sa vorbesc ceva cu tine, cat se poate de serios, spun si ma uit in ochii lui ferm.
-Ascult, spuse facand o fata de ingeras.
-Daca vrem ca relatia asta sa mearga trebuie sa fi mai sincer cu mine, nu mai accept un refuz. Mi-ai reprosat faptul ca nu te cunosc, si chiar daca nu ai spus asta cu rautate e adevarat. Nu te cunosc, sau cel putin nu cunosc adevarata parte din tine.
-Iti promit..ca vom avea aceasta discutie …dar nu acum.
-Sper ca nu amani…
-Nu e vorba de asta, nu aman pentru ca asa vreau, o fac pentru.. ca nu cred ca sunt pregatit sa iti spun toate astea.
-O sa astept, oricat e nevoie, doar stiind ca asta o sa se intample odata si odata.
-O sa se intample.
Am oftat usurata si el medita cateva momente dupa care imi spuse:
-Sa continuam, altceva ce ai mai vrea de la mine? intreba ranjind.
Ma apropii de el si ii bag mana in buzunarul de la geaca. Scot pachetul de tigari si il pun pe masa.
-Vrei si tu ? intreba ironic.
Mi-am dat ochii peste cap.
-Fumezi prea mult, o sa iti distrugi sanatatea.
-Nu pot sa ma las, recunoscu el.
-Nu trebuie sa te lasi..doar sa le mai reduci.
-O sa incerc..pentru tine.
-Nu, pentru tine. Eu iti vreau doar binele, si pana acum 80% din timpul in care te vad esti cu o tigara in mana. O sa te imbolnavesti, si asta ar fi ultimul lucru pe care l-as vrea.
El isi lasa capul in jos si imi saruta palma.
-Ce grijulie esti tu ..
-Normal ca sunt, ii spun dandu-mi parul pe spate. Esti cel mai important om din viata mea.
-Si tu la fel, spuse sincer.
Edward chema o chelnerita care veni mai sprintena decat ma asteptam sa fie cineva la servici. Se stramba destul de subtil la mine si apoi se intoarse la Edward zambitoare intrebandu-l ce doreste sa comande. Edward se uita la mine si astepta sa zic ceva. I-am spus sa comande ce vrea el si apoi m-am uitat la ceas. Era destul de devreme, si oricum nu imi faceam griji. Eram unde trebuie, si mai ales cu cine trebuie. Fata spuse ca va venii cu comanda imediat si i-a trebuit ceva timp pentru a se dezlipii de masa noastra.
-Cat mai repede..bolborosesc eu si Edward incepe sa tuseasca razand.
Aceasta ma auzi si se intoarse spre mine uitandu-se urat dupa aceea se indeparta spre alta masa.
-Sper ca nu imi va scuipa in mancare. O cred in stare. Sau probabil ma va otravii..sau va gasii ea ceva, ii spun si el bufneste in ras.
-Nu va face asta, imi spuse inca razand.
-Lasa asta, deci cum ramane? intreb devenind serioasa.
-Pai cum sa ramana, vom face munca in folosul liceului impreuna, ma vei medita si eu voi incerca sa ma las de fumat.
-Omiti ceva.
-Cum ar fi? intreba nedumerit
-Cum ar fi faptul ca odata si odata va trebui sa imi spui care e treaba cu tine si cu viata ta.
El ofta si aproba din cap usor.
-Am inteles, voi face si asta…
-Eu astept atata timp cat aceste secrete ale tale nu intervin intre noi.
-Totul o sa fie bine, ma asigura el.
Peste scurt timp venii din nou chelnerita cu comanda noastra, si pleca cu mult mai greu decat venise. Pur si simplu credeam ca uitase ce era ala bun simt, si tot ce Edward facea era sa spuna doar ” nu ” cand aceasta intreba daca mai vrea sa comande ceva. Pana la urma am spus eu un ” NU ” mai strident ca sa o trezesc din transa in care se afla si sa plece pana la urma.
-Imi e frica sa mananc, ii spun si el incepu sa rada.
-Stai linistita, acest local este foarte bun, nu si-ar permite sa faca asa ceva.
-La un moment dat am crezut ca va cunoasteti, la cat vorbea.
-Nu ne cunoastem, spuse el serios deodata. Sau poate ca inca ma mai tine minte..in mod normal eu nu ieseam cu…fetele la intalniri, gen la restaurante, cel mai probabil le-as fi dus intr-un bar dar nici asta nu era nevoie, am mai venit doar odata aici, acum ceva timp, cu o fata ma refer.
-Cu cine? intreb curioasa.
Eram foarte curioasa avand in vedere ca el nu fusese genul asta pana acum, doar daca chiar tinea la aceea persoana, si ea trebuia sa fie destul de speciala.
-Nu o cunosti…a fost acum mult timp, nu am mai vorbit cu ea de ceva ani.
-Am inteles, trebuie sa fi fost foarte speciala.
-Exact, a fost. Nu mai este, deci nu trebuie sa o mai pomenim. Tu esti persoana speciala acum, si vei ramane.
-Chiar nu ma deranjeaza sa vorbim despre vechile tale relatii, mi se pare foarte interesant, pana acum nu puteam alatura numele tau langa cuvantul relatie, era ceva prea imposbil. E socant sa aflu, dar foarte interesant.
El pufni si ridica din spranceana.
-Dar tu… spune-mi despre vechile tale relatii. Tu pe mine ma cunosti destul de bine, adica ce eram la scoala eram peste tot, un nenorocit, stiu stiu, sti despre toate ”  relatiile ” mele daca se pot numii asa, dar tu.. spune-mi.
Am rosit puternic si mi-am lasat privirea in jos nevrand sa scot un sunet despre ceea ce tocmai ma intrebase.
-Ei bine? intreba el nerabdator.
-Nu pot… recunosc
-Promit ca nu o sa ii sparg fata. Uite jur, ok. E din scoala? Il cunosc?
-Nuuuuu, spun incepand sa rad fortat.
-Dar? Ohhh..e un strain inseamna, sau mai multi?!
-Edward! il pocnesc si imi venea sa intru in pamant de rusine. Nu am mai fost cu nimeni pana acum , spun atat de incet incat nici nu eram sigura ca m-a auzit.
Am inchis ochii foarte rusinata si l-am auzi oftand usurat. M-am uitat repede la el si am ramas putin socata.
-Nu incepi sa razi..sau sa ma tachinezi?! il intreb nedumerita.
-Tu nu sti cat de bine e sa aflu ca nu …te-a mai atins nimeni pana acum. Oh Doamne multumesc, Multumesc ! E asa o usurare sa stiu ca ai fost doar a mea.
Am zambit slab inca rusinata si am inceput sa tremur usor.
-Ai fost prima persoana care m-a sarutat, spun fara sa ma controlez si dupa regret imediat.
-Adica…atunci, spuse uimit… la Jasper acasa..
-Da atunci la Jasper acasa a fost primul meu sarut.
-Pai lasa-ma sa iti spun ca te-ai descurcat foarte bine.
-Si tu, spun si el incepe sa rada.
-E asa de placut sa aflu asta, imi marturisii sarutandu-mi palma. Primul tau iubit..primul care te-a sarutat.
-Nu pot sa spun acelasi lucru si despre tine, il tachinez eu.
-Desigur nu ar fi fost nicio problema daca ai mai fi avut relatii anterioare, dar faptul ca nu s-a intamplat asta …..
-Da Edward, am fost, sunt si voi fi doar a ta.
-Poate ca nu am fost doar al tau , dar felul in care tu ma faci sa ma simt, as putea spune acelasi lucru si despre mine, pentru ca din toate relatiile pe care le-am avut , asta a fost cea mai reala.
M-am emotionat si ochii mi se umezira usor. El observa si isi trecu degetele pe dedesubstul ochilor mei, lacrimile lipindu’se de pielea lui.
-Imi pare rau pentru tot ce ti-am facut in acest timp. Nu meritai nimic din toate alea, dar am grija sa ma revansez pentru tot.
-Deja o faci, si crede-ma nu iti port niciun fel de pica, ii spun ceva ce deja se observa.
-Nu te-as condamna daca ai face asta.
-Dar nu am cum… pentru ca te iubesc prea mult.
Imi trase scaunul mai aproape de el dintr-o miscare ca sa ma poata saruta rapid pe buze si isi impletii mana cu a mea. Era prea frumos ca sa fie adevarat. Era totul bine.
-Iti multumesc pentru ca ai fost sincera cu mine, si sa nu iti fie niciodata teama sa imi spui ceva, pentru ca mereu voi fi alaturi de tine.
-Si tu la fel. Sunt aici pentru tine.
-Esti speciala, din toate punctele de vedere.
-Si tu esti, mai multe decat special, chiar daca nu vrei sa vezi asta.
-Bella..eu sunt deja distrus, in interiorul meu tot ce mai exista acum e datorita tie. Daca nu ai fi fost tu, as fi fost la fund de mult. De mult ori am crezut ca sunt blestemat pentru ca am in mine un mare gol.
-Shhhht, nu mai spune asta, il cert punandu-mi degetele peste buzele lui. Cum poti spune asa ceva?! Nu e deloc adevarat. Sa nu mai crezi niciodata asa ceva despre tine.
-Asta este adevarul Bella, si poti luat ca exemplu toata tortura la cate te-am supus in acest timp. Asta e doar o mica parte din ce constitue persoana mea. Sa iti marturisesc ceva, chiar daca mi-ai spune acum ca nu mai vrei sa fi cu mine, lucru pentru care nu te-as judeca avand in vedere cele intamplate, eu nu as putea sa accept asta. Pentru ca esti singurul lucru adevarat si pur din viata mea. Esti singurul lucru bun ce mi s-a intamplat.
-Edward, ai o familie minunata, prieteni foarte buni , ai tot ce iti doresti, de ce spui asta despre tine?
-Familie?! Ma mir ca nu ma urasc pana acum , chiar nu ii inteleg, le-am facut atatea probleme, si nu doar prostiile de la scoala, ci lucruri mult mai grave, pe care vrei tu sa le afli cu atata ardoare. Prieteni? astia nu sunt prieteni Bella, nu ii poti numii asa.
-Eu nu te consider asa, eu te consider o persoana minunata, fara de care nu mai pot sa traiesc, te iubesc pentru orice esti si orice ai fost. Dar ma supara faptul ca ai o parere asa neadevarata despre tine. Nu sunt deloc de acord. Eu cred in tine, si te consider cea mai puternica persoana pe care o stiu, si orice s-ar intampla nu mi-as putea schimba parerea despre tine, pentru ca in timpul in care eu te-am salvat pe tine, si tu m-ai salvat pe mine.
-Ce ar putea sa salveze un nimic ca mine intr-un inger ca tine? intreba el zambind.
L-am luat strans in brate si i-am soptit.
-Sa nu mai spui niciodata astfel de prostii despre tine.
-Esti prima persoana cu care vorbesc asta. Toata lumea ma crede un egoist narcisist care are cea mai buna parere despre el, Bella sunt foarte departe de perfectiune, asa cum cred ceilalti.
-Pentru mine esti perfect, cu imperfectiunile tale. Asta te face cine esti, si eu iubesc cine esti tu. Asa ca sa nu crezi ca te-as putea parasii vreodata, pentru ca asta nu se va intampla. Inainte sa fiu cu tine, niciodata nu am crezut ca eu as putea trezii un strop de interes in tine, pentru ca tu erai cea mai dorita si populara persoana din scoala, eu eram un nimeni. Am incercat sa imi ascund sentimentele, sa le neg, sa le distrug si sa le alung, dar deja era prea tarziu. Dar uite ca m-am inselat. Tu tot ce ai nevoie acum este liniste. Si eu ma asigur ca o sa o ai.
El se uita spre mine usurat si imi zambi satisfacut. Se uita pe umarul meu si eu mi-am tras bluza imediat trista. El imi lua mana de acolo si lasa bluza sa cada pe umar.
-Nu trebuie sa te uiti, ii spun oftand.
-Si tu nu trebuie sa te ascunzi. Nu e vina ta. Parca fusesem de acord in legatura cu asta. Bella, ca s-a intamplat ceva sau nu intre voi, nu e vina ta aduti aminte. Ar trebui sa mergi la politie.
-Ba nu ar trebui. Nu vreau sa ma complic mai mult, oricum faptul e consumat, si eu nu imi aduc aminte nimic, ce as putea sa le spun?
-Dar asta nu inseamna ca nu s-ar fi putut intampla.
-Cred ca s-a intamplat, am recunoscut si l-am vazut cum se crispeaza.
-De unde sti? intreba inca nevenindu-i sa creada.
-Jacob mi-a confirmat asta.
-Te-ai fi putut minti, spuse el repede incercand sa nege ce ii spuneam.
-Presupun ca da.
-Dar ti-am mai zis ca nu conteaz asta, conteaza doar sa fi tu bine.
-Sunt bine.
-Esti sigura?
-Edward, nu imi aduc aminte nimic, dar imi pot imagina toate astea, desii prefer di rasputeri sa nu o fac, dar doar gandul ca el s-ar fi putut atinge de mine ma face sa imi pierd mintile si sa ma consider cea mai nenorocita persoana de pe pamant.
-Bella, spuse luandu-ma de umeri, o sa am grija sa sterg fiecare atingere a lui cu sute de ale mele.
Mi-au dat lacrimile si m-am ascuns la pieptul lui.
-Sunt alaturi de tine, si vom trece peste, adauga el. Iar urmele astea vor trece, nu sunt permanente.
-Dar chiar daca nu se mai vad nu inseamna ca nu sunt acolo, bolborosesc eu.
-Dar nu sunt Bella, nu sunt, spuse trecandu-si degetele pe gatul meu apoi pe umeri intr-un mod disperat dar totusi ametitor.
Ma lua in brate si expira profund pe pielea mea facandu-ma sa tremur.
-Esti doar a mea, si nu o sa te mai pierd niciodata, orice s-ar intampla nu uita orice am si ce sunt iti apartin. Si de bastinas nu iti face probleme tu, e ca si rezolvat. Tu trebuie sa uiti tot, spuse punandu-si mana pe talia mea, nu te mai gandi la asta, aduti aminte doar momentele placute dintre noi. Asta e cel mai important. Tot ce conteaza esti tu.
-Multumesc, as fi inebunit fara tine.
-Mhmmm.. ma saruta apasat pe obraz ducandu-se spre ureche apoi coborand spre gat miscandu-si buzele incet si delicat facandu-ma sa inebunesc de placere pozitionandu-si mainile pe spatele meu; spune cine te atinge acum…eu nu’i asa? Isi cobora mainile pe picioarele si adauga soptind : mai este cineva inafara de mine? Nu..nu a fost si nici nu va mai fi. Nu e asta de ajuns pentru tine? intreba si se departa uitandu-se in ochii mei.
-Ba da este, ii spun coplesita.
-Stiu ca va fi greu, dar incetul cu incetul ne vom adapta. Important e ca ne avem unul pe celalalt.
-Sa nu te indoiesti niciodata de asta. Nu am cuvinte sa iti multumesc pentru tot ajutorul pe care mi-l oferi. Tot ce am nevoie este la tine.
Ma stranse la bratele sale, si parca totul disparea in jurul meu. Il simteam doar pe el, singurul lucru de care imi pasa.
-Chiar crezi ca iti vei putea schimba orarul? il intreb curioasa.
-Desigur, oricum nu imi pasa de ore si la care ore, vreau doar sa stau cu tine.
-Macar fiind langa mine te mai ajut sa inveti ceva, parca ai zis ca nu voiai sa pici.
-Nu o sa pic, tu o sa ma ajuti.
Am zambit multumita si am hotarat sa mergem acasa.