Capitolul IX – Inselaciuni

Nu stiam unde ma aflu. Mintea imi juca feste si isi batea joc de sanatatea mea mintala. Desii nu cunosteam locul ma simteam bine acolo unde eram. Parca era paradisul. Un loc unde in sfarsit puteam fi fericita. Imi simteam corpul amortit si nu imi simteam oasele, parca ceva nu era la locul lui. Pluteam  in interiorul meu deja distrus si trecut prin prea multe. De ce nu putea fi totul normal? Nu meritam fericirea? De ce fugea mereu de mine ?
Pluteam undeva , departe, unde realitatea nu era pe primul loc. O parte din mine vroia sa ramana aici mereu , unde nu ar exista nimic doar liniste, iar alta vroia sa plece, sa gaseasca realul , sa il gaseasca pe el , iubirea…si fica mea.
Cred ca puteam gandii normal, macar de data asta. Asta trebuia facut , gandirea pozitiva si logica era solutia mea. Am fost transformata intr-un vampir…care acum nu prea este vampir. Ok, asta este destul de evident. M-am trezit o fantoma zburatoare invizibila si idioata care comunica cu Edward prin gandurile ei. Cam rea partea asta da e acceptabila. Apoi , partea proasta este ca am vrut sa revin la normal si uite-ma aici in intunericul asta mai idiot ca fantasma unde nu vad pe nimeni si nimic si stau de parca astept trenu si el nu mai vine. Partea pozitiva in acest moment? Mda..greu de zis. Partea negativa? Pff…tot! Deci ce trebuia facut? Sa stau aici si sa astept ? Oricum altceva nu aveam de facut. Da, deobicei sunt foooarteee utila dar acum ….
Am oftat si mi-am auzit oftatul ca un ecou. Da, perfect, poate ma aflam intr’o pestera a unui urs fioros ca i-am invadat intimitatea si ma va manca de „vie” si asa as scapa de toata tortura asta.
Cred ca o luam deja razna pentru ca nu intelegeam nimic din ce se intampla. Am inceput sa vad diferite forme incarcate de lumina licarind si invartindu-se formand siruri animand intunericul in care nu se afla nimic. Am mers dupa beculete incercand sa gasesc ceva rezonabil. Si daca murisem? Daca nu mai eram vie si asta era moartea? Poate Edward nu ma salvase si asta era destinul meu. Lumina era tot mai aproape si eu mergeam dupa ea incantata de frumusetea pe care o radia. Ochii imi erau umezi si ma simteam minunat. Vroiam viata asta, lumina ma incanta, ma hipnotiza si ma atragea spre ea cu o forta uimitoare. Sclipirea ei era ceva ireal , ceva magic. Incepu sa se imparta in cat mai multe bucati toate formand un alt cerc si unindu-se din nou si din nou.
Dar era din ce in ce mai rapida si am inceput sa alerg dupa ea. Nu vroiam sa dispara, o vroiam pentru mine, sa o admir toata viata mea. Nu imi puteam face picioarele sa se grabeasca, nu le puteam face mai agile si mai rapide.
Si m-am izbit de un zid, un zid invizibil care ma pus la pamant luand lumina cu ea , sclipirea si speranta mea.
Intunericul reaparu din nou si am ofatat din nou. Eram singura in aceasta lume ciudata.
O alta lumina ma izbii din nou colorand peisajul. Nu eram singura! O intreaga lume se afla in jurul meu. Da, era o pajiste, un loc verde , luminos, plin de viata si unicitate.
Deodata fulgera si peisajul se intuneca. Doar un copac , ramas singur , la fel ca si mine , ramase neatins. Un mar cazu din el si un zgomot asurzitor se auzi. Ce fel de lume era asta? Nu intelegeam nimic. Aveam halucinatii?
Copacul era destul de inalt si frunzele ii cadeau si cresteau fara oprire si cu rapiditate. Era superb. Absolut superb. Il admiram cu toata splendoarea lui cand am vazut ceva miscandu-se in spatele lui. Fiinta isi inclina capul de dupa copac si am putut observa un copil. Ce cauta ea aici?
Am alergat in directia ei si ea imi zambii malefic. Ochii ii erau albi in intregime si privea in jos fredonand un cantec linistit de leagan. Se juca cu o frunza si eu am tipat cand am vazut ca era mancata pe jumatate. Am sarit 3 pasi in spate si m-am uitat ingrozita la copila. Ea continua sa se joace cu frunza care se ofilea si apoi se inverzea. Cantecul incepea sa fie grav si mai bine ramaneam fantoma sau om decat sa mai traiesc asa ceva. Vroiam sa fug departe sa ajung iar in intuneric dar nu imi puteam misca picioarele. Aceasta isi ridica privirea si ochii ei albii ma uimira. Privirea ei zbiera a PERICOL dar era frumoasa , parul blond si cret cu o piele alba si fina , cel putin pe jumatate. Se aseza cu fata spre mine si im facu cu mana. Am incercat sa ii zambesc dar aveam dintii inclestati si nu ma puteam relaxa. Isi ridica mainile la cer si incepu sa le miste in bataia vantului. Am mai facut un pas in spate si nu imi miscam privirea.
Nu mai clipeam. Partea mancata de cine stie ce era dezgustatoare, dar tot ramanea frumoasa. Era ireala deoarece un om normal nu putea trai asa. Ea era doar pe jumatate, si eu probabil eram nebuna. Am tipat cand am auzito ce fredona
„In bucatele te vei sfasia , vino, nu iti fie frica de moarte, eu sunt aici, pentru asta sunt aici. Vei muri , mereu mori , moartea este un lucru bun , iadul nu vine la oricine , nu esti brav? Pleaca , viata asta nu este pentru tine. Sunt trimisa, mama a fost asa. De ce? Pentru El slujesc , pentru tine. ”
Arunca cu frunzele pomului si acestea incepeau sa se ofileasca de tot in timp ce ea le rupea de pe crengi. Am inceput sa fug lasand fetita in urma, si constiinta mea fiind tot mai nebuneasca.
M-am impiedicat de o sticla si aproape am cazut pe iarba dar cineva ma prinse.
Si atunci m-am pierdut in aceei ochii auri care ma ameteau de fiecare data. Am zambit cand l-am vazut langa mine. El era aici, sufletul meu , cel pentru care traiam si pentru care voi trai. El imi zambi angelic si ma lua de brat alergand cu mine. Nu tineam pasul cu el dar el ma ducea dupa el. Alergam impreuna. Nu stiu ce dimensiune era asta dar incepea sa imi placa din ce nu in ce mai mult.
Incepu sa alerge din ce in ce mai rapid, lansadu-ma in urma. El pleca…nu!
Pleca de langa mine, ma abandona, din nou ! Nu !
Nu trebuia sa permit asta!

” Bella noi plecam”

” Acolo unde mergem …nu e un loc potrivit pentru tine”

„Nu esti potrivita pentru mine , Bella”

Si ma lasa din nou. Singura, trista , abandonata , fara nimeni langa mine, fara el.
M-am asezat pe iarba si am inceput sa plang. Lacrimile nu erau de ajuns pentru ceea ce simteam acum. De ce sa ma consum cand asta nu era ceva real? Stiam care era realitatea…sau nu? Poate ca asta ajunsesem sa fiu. Poate ca asta era realitatea mea. Am simtit o mana pe umarul meu si am tresarit. Am intors capul si am vazut fetita stand si zambind la mine. Am sarit speriata si m-am indepartat de ea. In timp ce mergea spre mine aducea cu ea si frunzele, si solul nu lasa nimic in urma. Atragea orice.
” Vino si tu , trebuie sa vi cu mine! Pentru El slujesc, pentru tine.”
-Nu! am tipat la copila. Ce vrei?! Eu nu trebuie sa fiu aici!
” Pentru El slujesc , pentru tine.”
-Ce tot zici acolo? Lasa-ma in pace!
Din ochii ei incepeam sa curga lacrimi din sange si am inceput sa tip puternic zbatandu-ma din stransoarea ei. Am impinso si am inceput sa alerg si mai tare, incercand sa scap de ea…sa scap de aici.
Nu apartineam acestui loc. Nu aveam ce cauta aici, in dimensiunea asta ciudata si infricosatoare unde nimic nu avea sens.
Cand nu am mai vazut fata m-am oprit. Vroiam sa ies de aici!
Am vazut din nou lumina si m-am grabit sa o prind. Am intrat cu totul in ea hotarata ,sperand sa ma astepte un final fericit.

––––––

Am deschis din nou ochii. Mda, perfect. Eram iar fantoma si eram in camera de dinainte. Toata familia era acolo , Edward stand in genunchi langa „patul” meu fara expresie. Deodata m-am ridicat de pe masa. Ce naiba! De ce m-am ridicat! Hello! Eu sunt aici! Suuus!
-Bella! striga Edward si imi imbratisa corpul.
-A… unde sunt?! Ce e asta? spuse corpul.
-Ma bucur asa mult ca esti bine! Te iubesc atat de mult! Va fi bine, iti promit. spuse usurat el.
Alice topai si ea si imi imbratisa corpul derutat.
-Bella..Bella..Bella…ce ne-am mai speriat. Ce ai facut ?
-Nimic..a nu stiu. Nu inteleg nimic. Ce e asta ? Unde sunt?
-Vei vedea totul. Acum e bine ca ti-ai revenit si ca esti bine, ca esti langa mine. Spuse Edward din nou si saruta fruntea corpului. Te iubesc! Te voi iubii toata eternitatea pe care o vom petrece impreuna si jur ca nu te voi mai face niciodata sa treci prin asa ceva.
Imbratisa corpul cu multa iubire, vedeam mirare si confuzie pe fata corpului meu. Ce naiba era asta! De ce se trezise! Era o impostoare! Nu eram eu!
-Va fi bine iubire, vei fi bine iti promit.
NU! Nu! Nu! Nu ea ! Ea nu era Bella! Eu sunt Bella!

Anunțuri
  1. Ce i-ai facut maa?? :))=)) A intrat Satan in curpu Bellei ce naiba a facut?:))=))
    Ma exasperezi omule cu atatea fantome p’acilisea. :))
    Pune next sa vad ce scheme de necromanta mai face Bella :))
    Succes! Kisses:*:*:*:*:*

  2. vaiiiiiiiiiiiii………biata bella….cine naiba a intrat in corpul ei?????????????

  3. Brrrr, Haloween intreg in capitolul asta; iti place tie sa o kinui pe Bella…

  4. wow ce schimbare de situatie….cred ca fetita aia a intrat in corpul Bellei….un capitol superb…ai o imaginatie f bogata…astept next:*

  5. Ooooo…..nu !!!! De ce te-ai oprit ? Nu mai suport tensiunea ? Cine e in corpul ei ? Cand postezi continuarea ? te rog fa-o cat mai repede nu mai suport suspansul !!!!!!!!!!!!!

  6. un capitol impresionant:X::X:X:X:, dar cine a intrat in corpul Bellei?????
    Abia astept continuarea…..:-ss:-ss

  7. Horror :)) Grabeste`te femeie cu noul capitol. 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: