Capitolul XXVII – Avalansa.

Bella pov

Cand am deschis ochii somnoroasa lumina batea cu putere in geam. Era dimineata asta era clar, dar ochii mei parca nu vroiau sa se mai deschida. Incercam sa constientizez si sa aterizez cu picioarele  pe pamant. Am intors capul intr-o parte si am avut parte de cea mai dulce priveliste din cate am vazut : Edward dormind. Am zambit slab inca somnoroasa. Era sambata si in mod normal nu ma atragea acest fapt foarte tare, dar acum ca eram cu Edward lucrurile erau mult mai bune pentru ca ajungeam sa petrec timp cu el. M-am uitat la ceasul de pe noptiera si era ora 11. Eu dormisem pana la 11? Nu mi se intampla asta cam niciodata, eram o persoana foarte matinala..dar avand in vedere situatia de astazi probabil se mai schimbasera lucrurile, oricum eram destul de obosita. El avea mainile inconjurate in jurul taliei mele si apoi am observat ca eram invelita partial acoperindu-l totodata si pe Edward cu picioarele mele. Am incercat sa le retrag usor dar el mi le prinse si le puse la loc. Am pufnit.
-Ramai, spuse el cu vocea ragusita si somnoroasa.
Mi-am trecut degetele pe obrazul lui si el zambii.
-A fost cea mai frumoasa noapte din viata mea, spuse punandu-si o mana pe piciorul meu drept.
-La fel si pentru mine, ii raspund.
-Am avut dreptate, spuse el chicotind inca cu ochii inchisi.
-In legatura cu ce? intreb curioasa.
-Chiar sforai.
-Ce? spun cu un nod in gat.
-Glumeam…sau nu.
-Edward….spun rusinata.
El incepu sa rada incet si eu am rosit mai tare.
-Imi pare rau…eu te-am advertizat.
-Dar am spus eu ca e un lucru rau? spuse aparandu-se.
-Ar fi bine sa te culci la loc. Vorbim cand esti mai treaz de 30%.
-Ha Ha. Sunt treaz.
-Atunci ridica-te. il provoc eu.
Am inceput sa rad in timp ce el se afunda mai tare in cearsaf.
-Ok nu sunt treaz, spuse strambandu-se. Nu pot niciodata sa ma trezesc. As dormii toata viata mea daca as putea. Imi e pur si simplu prea greu. Urasc asta.
-Nu-i nimic. E wekeend, poti sa dormi cat vrei, ii spun si ma ridic din pat.
-Nu plecaa…spuse inchizand ochii intinzand mainile dupa mine.
Dar nu m-a prins, asa ca le puse inapoi pe saltea oftand usor. Am zambit si m-am dus la baie. Dupa rutina de dimineata am hotarat sa vad ce se intampla prin casa, speram ca nu este toata lumea la fel de somnoroasa ca Edward. Am coborat scarile usor, vazand ca usa lui Alice era inchisa si a lui Emmett la fel. Am gasit o femeie intrand cu un aspirator in camera lui Esme. Aceasta se uita la mine ciudat dar nu ma intreba nimic. Era destul de invarsta si avea parul prins intr-o coada, brunet. Camera lor era goala, nu erau acasa sau ce? Oricum nu prea ma interesa pe mine acest lucru, era programul si treaba lor.
-Aaamm..Buna dimineata, i-am spus incercand sa fiu politicoasa.
-Buna dimineata, imi raspunse dand din cap.
-Stiti cumva daca … s-a trezit cineva? intreb putin rusinata.
Nici macar nu stiam cine e femeia asta, dar parea politicoasa.
-De cand am venit eu , nu am vazut pe nimeni. Doar domnul Cullen a plecat la servici, iar Doamna Cullen o ajuta pe doamna Johnson cu amenajarea noii gradini, ca in fiecare saptamana.
-Ok..multumesc.
Aceasta intra in camera cu aspiratorul si lasa usa deschisa in urma ei. Facea curatie aici? Mi-am auzit stomacul protestand si cerand mancare. Am dat nas in nas cu Betty, de care nu imi era nici cel mai invizibil dor.
-Iar tu pe aici? intreba ridicand din spranceana.
Incepea sa ma calce pe nervi. Acum se credea la spital, incepea sa le faca program de vizite sau ce? Am incercat sa o ignor dar aceasta veni dupa mine si ma mai intreba inca odata acelasi lucru.
-Care este problema? intreb
-Avand in vedere drepturile pe care le am aici ar trebui sa stiu ce cauti pe aici, spuse si ma analiza din cap pana in picioare cu o privire critica.
-O sa iti fac pe plac, doar ca sa ma lasi in pace. Am dormit la Edward. Si voi continua sa o fac.
-Si nimeni nu m-a anuntat si pe mine? Carlisle stie?
-Da stie, si se pare ca nu esti atat de importanta incat sa fi anuntata, deci nu te mai flata singura.
-Ce legatura ai tu cu Edward? intreba suspicioasa
-Pai…noi…cam ..suntem impreuna. Daca intelegi. Termini odata cu interogatoriul asta?
Ea se stramba si iesi din bucatarie. Mi-am dat ochii peste cap si am mers la frigider. Am abandonat planul initial de a manca ceva pentru ca o stare de greata neasteptata ma cuprinse si a trebuit sa ma sprijin de masa. Mi-am frecat tamplele si am hotarat sa astept pana imi va trece, cu siguranta era ceva temporar, nu avea sa dureze.
-Betty? strig in timp ce durerile se accentuau.
Am vrut sa ma ridic de pe scaun dar incercarile nu au fost prea reusite.
-Betty? strig a doua oara.
Femeia de mai devreme intra in bucatarie alarmata si veni spre mine incercand sa ma ajute sa ma ridic. Ma conduse spre sufragerie , ea depunand tot efortul pentru ca mie imi tremurau in picioarele in draci. M-a intins pe canapea si m-a inveli cu o patura subtire.
-Odihniti-va, spuse ea. Poate o sa va simtiti mai bine dupa.
-Dar sunt odihnita abia m-am trezit, ripostez.
-Dar nu va este prea bine, mai bine ramaneti aici.
Mi-am frecat capul care imi bubuia asa tare incat tot ce auzeam erau niste zgomote asurzitoare care se mareau.
-Imi poti cauta o pastila sau ceva, spun abia gasindu-mi glasul.
-Eu nu stiu… ma duc sa o chem pe domnisoara Alice.
-Dar Alice..doarme la…
Dar ea nu ma asculta si pleca spre scari. Era asa greu sa ma fac auzita, vocea imi era parca infundata, ce naiba se intampla cu mine. Nu aveam chef de o boala in acest moment. Am incercat sa ma ridic, nu vroiam sa ma vada si altcineva in aceasta stare. Parca nu mai eram in stare de nimic, totul era asa confuz si orice miscare pe care o faceam ma ametea.
-Bella? l-am auzit pe Edward venind spre mine. Esti bine ? Suzy mi-a spus..
Se apropie de mine si ma ridica in poala lui punandu-mi capul pe pieptul sau.
-Poate ca ar trebui sa il chemama pe domnul Cullen, spuse Suzy .
-Mmmnu , spun incercand sa fiu revoltata. Imi este bine asa.
-Nu stiu ce sa zic…spuse Edward .
-Nu vreau niciun doctor, o sa imi fie bine.
-Adui un pahar cu apa te rog, spuse Edward.
-Abia m-am intors din spital nu vreau sa incep sa campez acolo in fiecare zi.
Edward ofta dar aproba din cap ingrijorat. Imi inmana un pahar cu apa si ma tinea in brate de parca eram un bebelus neajutorat. Usa se deschise si Alice intra vesela pe usa. Ne analiza putin cate putin si dupa ne saluta lasand cheile pe noptiera.
-De ce aveti toti fetele astea de inmormantare? intreba ea.
-Abia ne-am trezit, ii spun ragusita.
-Ah, inteleg. Oricum o sa va mai inviorati, Unchii nostri plus Seth si Leah vin in vizita. spuse ea batand din palme.
-CE?! tipa Edward. E clar, o sa planific o scurta si neasteptata calatorie ce ma va scoate din stat.
-Haide Edward..spuse Alice bosumflata, trebuie sa ne purtam frumos, sunt verisorii nostri. Esme i-a invitat. Nu o supara.
-Tu chiar crezi ca o sa pot sta la aceeasi masa cu…persoanele care’s prietene cu Jacob Black!? Chiar crezi asta ? Sti ca nu..
-Poate ca ar trebuie sa treci peste, si oricum ce vina au ei ? Nu e vina lor pentru nimic, nu le alegi tu prietenii si nu iti alegi tu rudele. Sti ca le pare rau ..pentru tot.
-Le pare rau?! Crezi ca imi pasa mie daca lor le pare rau sau nu? Lucrurile sunt facute deja, si nu ma face sa port aceasta discutie din nou. Sti ce cred deja, asa ca seara asta nu va avea loc pentru mine, spuse si se ridica de pe canapea.
Alice incepu sa tipe la el si eu m-am facut din ce in ce mai mica pe canapea. Eu ii cunoasteam, petrecusem asa mult timp cu ei in trecut, atunci cand eram prietena buna cu Jacob..si mereu stateam cu ei in La Push. Erau niste vremuri frumoase, nu pot nega asta. Erau niste persoane foarte sociabile si prietenoase, mai ales Seth care era foarte cumsecade si bun la suflet. Imi facea mereu mare placere sa il vad, chiar daca stiam ca era ruda cu Edward. El imi povestise la un moment dat, ca el nu crede ca Edward e asa rau, dar eu nu il crezusem evident. Chiar isi dorea sa se inteleaga mai bine cu varul sau, dar evident se stie foarte bine cine nu vroia sa accepte in niciun caz. Seth nu vroia sa renunte la prietenia de o viata cu Jacob dar nici sa il piarda pe Edward. Era prins la mijloc si chiar imi parea tare rau de el. Probabil Edward are motivele lui sa se poarte asa cu Jacob, dar si cu Seth? Cu orice persoana care se aproapie de Jake? Cu ce motiv? De ce mai intrebam , oricum traisem totul pe pielea mea. M-am dus dupa Edward, ignorand durerea de cap care totusi nu vroia sa mai dispara. Am intrat in camera lui in timp ce el scotea niste blugi din sifonier.
-Nu imi spune ca pleci, ii reprosez.
-Vi cu mine, spuse ferm.
-Dar…
-Vi cu mine, Bella nu te pot lasa aici, spuse intrerupandu-ma.
-Il cunosc pe Seth, am petrecut o gramada de timp cu el, nu cred ca ar trebui sa fugi pur si simplu. E o persoana asa buna Edward…daca macar i-ai da sansa sa te cunoasca mai bine ..sa il cunosti si tu…
-I-am dat sansa asta, acum mult timp, si el a spulberat totul prin minciuni si inselatorii. E cu Jacob Black acum , mereu a fost. Nu-mi pasa ca imi e ruda, cum nici lui nu i-a pasat.
-Dar ce s-a intamplat, de ce il urasti asa de mult?
-Vi sau nu? spuse luandu-si telefonul de pe pat.
-Edward…asculta-ma…
-Vi sau nu? mai intreba odata hotarat.
Am oftat. El deschise usa de la dormitor vrand sa plece. Am iesit pe hol fara sa se uite spre mine.
-Edward…spun cu lacrimi in ochi, nu pleca …
Am oftat si mi-am sters lacrimile de la ochi. El nu se oprii.
-Pentru mine, soptesc.
Ofta si se intoarse cu o privire atat de trista incat mi se rupea inima.
-Nu ma face sa fac asta, spuse implorandu-ma din priviri. Imi este prea greu.
-Trebuie sa inveti sa iti depasesti fricile, si daca nu sti asta, vei invata, eu o sa te ajut Edward, nu stiu care este problema aici, dar eu sunt langa tine. Trebuie sa inveti sa treci peste tot.
-Nu pot  Bella..
-Ba da o sa poti, altfel ma aflu degeaba aici, daca nu te pot ajuta sau sustine.
-Dar nu e vorba de tine aici…
-Nu conteaza ok? Nu conteaza.
Am coborat scarile si Alice era pe canapea cu mana la tampla batand din picioare nervoasa. Esme venii si ea in cateva minute si ne dadu oficial vestea ca vom avea vizitatori in aceasta seara. Eu eram de acord, dar speram ca si Edward va fi bine si nu vor exista probleme. Vroiam ca cei doi sa se inteleaga, eu chiar aveam incredere in Seth.
-Trebuie sa vina si Carlisle. Vom face un gratar in curtea din spate pentru cina si sper ca totul sa decurga cat mai frumos, ne spuse Esme vesela. Si toata lumea sa fie prezenta, accentua ultimul cuvant.
Alice topai fericita si spuse ca o va invita si pe Rose pentru ca si ea facea parte din familie. Se vedea cine era singurul nemultumit din peisaj. Emmett se trezi si el si imediat se puse pe mancat. Am luat micul dejun cu totii , la fiecare a durat mai mult sau mai putin…
Dupa ce am terminat masa, eu am urcat la Edward in camera. M-am schimbat in alte haine, incercand sa gasesc ceva mai potrivit pentru ziua ce urma, trebuia sa fac o impresia buna. fic 1.

Dupa ce am terminat cu aranjatul i-am bagat bluza inapoi lui Edward in dulap. Incercand sa mai iau inca o cutie de pe masa , o alta cazu pe podea imprastiand continutul pe jos. Se produse un zgomot destul de puternic, dar eram socata de ceea ce vazusem acolo. Printre maruntaie si alte lucruri … ce naiba astea erau droguri?! Nu avea cum… Edward nu se droga! Nimeni din casa asta nu avea cum sa faca asa ceva..era imposibil. Edward putuse fi sau face oricine..dar nu asta. Le-am bagat repede la loc si am pus cutia cat mai in fund. Nu stiam daca sa vorbesc cu Edward sau nu despre asta. Dar apoi ar fi zis ca nu trebuia sa umblu pe acolo , poate se va supara. Dar ce vina aveam eu, eram chiar ingrijorata si curioasa cu privire la ceea ce gasisem acolo . M-am dus sa ma spal pe maini si am hotarat sa cobar. Nu stiam ce sa fac in aceasta privinta… Edward intra pe usa si eu am incremenit. Nu vroiam sa par asa schimbata sau sa ma port ciudat, dar pur si simplu nu puteam. El incerca sa zambeasca dar nu prea ii ardea.
-Imi vei spune vreodata ce s-a intamplat intre tine si Seth? il intreb fara sa ma gandesc.
-Nu cred..raspunse simplu dar sincer.
M-am incruntat si l-am intrebat de ce. El imi spuse ca nu este nevoie ca eu sa stiu toate astea. Am iesit din camera furioasa. Cred ca stiam de la ce venea furia asta si era mai mult decat misterioasele secrete ale lui Edward. Am intrebat-o pe Esme pe la ce ora va venii familia Clearwater si ea imi spuse ca probabil dupa amiaza, pentru ca atunci va iesii si Carlisle de la servici. Betty statea intr-un colt si privea. Nu ii voi intelege niciodata rostul in aceasta casa. Eram ingrijorata totusi din cauza faptului ca Charlie nu imi daduse niciun semn de viata, asa ca intr-o fractiune de secunda am hotarat sa ii fac o vizita, doar sa lamurim putin lucrurile si sa vad cum mai este. Am urcat sa imi iau geanta si cheile. Edward statea pe marginea patului butonand telefonul.
-O sa plec pana la Charlie, vin inainte sa apara invitatii , ii spun lui Edward in graba.
-Vin cu tine? intreba.
-Mai bine nu. Nu stiu inca in ce stadiu se gaseste.
-Ok, ma suni orice ar fi…
Am aprobat din cap si el imi facu semn cu mana sa vin spre el. M-am apropiat putin nesigura , inca suparata si trista in acelasi timp pentru ca nu stiam ce se cred despre…acele lucruri. Il priveam in ochi si incercam din rasputeri sa nu ma gandesc la el in acel fel , el nu putea fi asa. Ma saturasem de toate secretele astea, si tot ce imi ascundea, dar daca asta vroia sa fie un test al destinului, vroiam sa ma asigur ca il treceam cu bine. Isi puse mainile pe talia mea si ma forta practic sa ma aplec spre el. Gura lui se apropie de a mea incercand sa faca totul, inclusiv si partea mea. Nu vroiam sa fac pe dura asa ca l-am sarutat si eu destul de rapid.
-Imi pare rau, murmura el cu buzele langa urechea mea.
Am dat din cap si m-am departat. El lua cheile de pe noptiera.
-Poftim, ia masina mea, spuse si imi inmana cheile.
Am dat din cap in semn ca nu.
-Am si eu masina, spun.
-Bella…vreau sa ma asigur ca mai si ajungi acasa. Asa ca nu te incapatana ca deobicei si iale.
-Merg cu masina aia de ani buni. Nu mi se va intampla nimic. Eu nu am nevoie de toate lucrurile astea materiale. Am nevoie de sinceritate si intelegere din partea ta.
-Dar nu incercam sa compensez nimic. De ce nu le poti avea pe amandoua?
El misca cheile in aer in joaca si ma invita sa le iau.
Mi-am dat ochii peste cap imbufnata si am acceptat pana la urma. I-am promis ca ma intorc repede si el isi ceru inca odata scuze spunandu-mi ca nu suporta sa stie ca sunt suparata pe el. De parca asta se putea intampla. Daca ar sti adevaratul motiv pentru care sunt  ” suparata ” …
Am iesit din casa si m-am dus spre garaj. Imi era si frica sa ma ating de masina asta, era prea valoroasa, si daca nu ma calmam primul copac al meu era. Speram ca eram in stare sa conduc. M-am urcat la volan si mirosul fermecator al lui Edward ma izbii din nou. Mi-am ridicat scaunul si am bagat cheile in contact. Evident nu a trebuit sa astept 10 ani pana sa porneasca si nici nu am mai auzit huruitul acela zgomotos si enervat produs de motor…si probabil toate celelalte piese. Am dat cu spatele si am iesit din garaj indreptandu-ma spre sosea. Masina mergea excelent de bine si de usor, chiar nici nu simteam ca mai conduc, ma simteam super libera si usurata la volanul acestei masini. Am vazut ca Edward o pastra foarte curata si chiar avea grija de ea.
Am ajuns la Charlie mai devreme decat ma asteptam. Masina de politie era parcata in fata casei si un sentiment de neliniste si melancolie aparu. Am parcat pe alee si am respirat adanc.  Era tatal meu, nu avea sa ma manance , mi-am spus si am coborat din masina. Am deschis usa si l-am vazut pe canapea ca in fiecare sambata. El ridica privirea si se uita la mine insistent. Am facut cativa pasi si l-am salutat. El nu spuse nimic, doar se uita la mine.
-Ce faci aici? Te-ai reintors? intreba.
-Am venit sa te vad.
-Deci inca nu ti-ai schimbat decizia.
-Nici tu…vad.
-Nu o sa mi-o schimb niciodata.
-De ce? intreb aproape cu lacrimi in ochii.
-Atata timp cat eu te-am advertizat, te-am rugat sa te indepartezi de acel baiat, iti vreau binele, dar tie nu iti pasa de ceea ce eu iti spun. Esti fica mea, dar nu dai dovada de asta. M-ai dezamagit.
-De ce nu accepti faptul ca noi doi ne iubim?! De ce nu vrei sa fiu fericita. Care este problema! Ce fel de tata esti tu? tip infuriata.
-Sunt si am fost un tata responsabil. Te-am crescut cat am putut mai bine.
-Te inseli. Tot ce ai facut a fost sa ma ti departe de oameni, de aceea sunt ceea ce sunt astazi. Refuzata, data la o parte, neimportanta, sunt inchisa in mine si neacceptata. Si cand in sfarsit , cineva incearca si vede ceea ce nimeni nu a mai vazut in mine, tu pur si simplu vrei sa il alung?! Nu ne-a fost deloc usor sa o pierdem pe mama , crezi ca eu m-am simtit mai bine ca tine?! Dar asta nu iti da niciun drept sa te joci asa cu viata mea!
-Am vrut doar sa te protejez! Dar nu te pot obliga la nimic. Ramai aici , alaturi de mine si de ceea ce este mai bine pentru tine, fara el. Sau esti libera sa faci orice doresti.
-Dar nu aici, am continuat fraza pentru el. Am inteles. Se pare ca nu sunt dorita aici , oricum multumesc, nu am de gand sa imi distrug viata mai mult decat a fost distrusa deja. Sti deja unde sa ma gasesti daca ai nevoie de mine, sunt acum la o familie, ceva de care nu am mai avut parte pana acum.
Am iesit din casa trantind usa izbugnind in plans aproape impiedicandu-ma de ultima scara. Nu puteam crede ca propriul meu tata imi facea asa ceva, tocmai cand crezusem ca lucrurile se imbunatatisera radical in viata mea. Nu puteam crede ca tatal meu ma respingea iar o familie pe care abia o cunoscusem ma primise cu bratele deschise. Am intrat in masina dar parca nu imi venea sa mai pornesc. Oricum nu vroiam sa mai raman in aceasta casa, vreodata. Era decizia lui daca avea sa se comporte in acest hal.
Inainte sa ajung acasa la familia Cullen am incercat sa imi curat putin fata nu vroiam sa stie cineva ca am plans, oricum aveam destul pe cap acum. In drum spre casa am hotarat ca va trebui sa lamuresc si situatia cu ceea ce gasisem in cutie. Voi mentiona asta dupa ce vor pleca musafirii.
Am intrat in casa dupa ce am parcat masina inapoi in garaj incercand sa nu dau semne in privinta lucrurilor extrem de proaste. Am urcam la Edward in camera si i-am lasat cheile pe noptiera dupa care am batut la usa lui Alice. Aceasta imi spuse sa intru si zambi cand ma vazu.

tumblr_mdxvhqNe5D1qefqbao1_500
-Pe unde ai umblat? intreba ea.
-Am fost pana… acasa. ii spun oftand.
-Ah..inteleg.
-Auzi…crezi ca e o idee proasta faptul ca l-am ” obligat ”  pe Edward sa ramana la cina? intreb asezandu-ma pe patul ei.
Ea intoarse capul spre mine putin sceptica incrutisandu-si picioarele sub corp.
-Sa speram ca nu…desii sunt foarte surprinsa de faptul ca a acceptat.
Am zambit slab dar ea flutura din mana.
-Va fi bine, Edward trebuie sa treaca peste odata.
-Uhm..presupun ca nu trebuie sa stiu nu-i asa?
-Eu ti-as putea spune, dar e treaba lui Edward, nu te superi ok ?
-Este in regula… apropo…stiu ca suna ciudat dar Edward a avut vreodata prob–-
-Hey! buna fetelor! ne spuse Rosalie intrand pe usa.
-Rose! Ce bine ca ai ajuns. Chiar avem nevoie de o familie intregita acum, ii spuse Alice si sarii de pe pat imbratisand-o.
-Wow deci mare treaba in seara asta, spuse ea ironic.
-Mda in fine, sa nu ne agitam degeaba.
-Eu pun pariu ca o sa fie amuzant, spuse Rosalie chicotind.
-Awwww Rose , mai bine dute si cautal pe Emmett chiar nu-i loc de amuzament aici.
-Dar unde este? intreb ea.
-Nu-i treba mea sa stiu, se apara Alice.
-Asa repede vrei sa scapi de mine ? spuse ea inocent.

tumblr_m7cfcoR0ms1r68yh1o1_500

Edward pov :

-Nu e corect! Imi iau revansa! spuse Emmett furios.
-E a opta oara cand spui asta. Pur si simplu nu-i ziua ta fratioare. Resemneaza’te.
-De unde vine toata energia asta a ta la jocurile video?! Deobicei mai mereu castig.
-Asta cand? Ah sau poate chiar ai dreptate , avand in vedere ca tu nu mai faci altceva inafara de asta.
-Eu sa nu fac?! incepu sa rada zgomotos. EU SA NU MAI FAC SI ALTCEVA?! Glumesti nu ? Vrei sa o intrebi pe Rose ce mai fac eu?!
Fac instantaneu 2 pasi in spate fara sa ma gandesc. Am pufnit.
-Nu chiar nu vreau. Nici macar nu vreau sa imi imaginez.
-Asta eraaaaaaaa. Tu nu faci!
-Eu nu fac?
-Tu nu faci!
-Ce nu fac?!
Emmett izbugnii intr-un ras isteric, iar dupa ce se calma dadu in cap in semn de regret.
-Sa sti ca te compatimesc. Hai spune, sincer te tine’n lesa ah?
-Fi mai explicit te rog, ii spun ridicand din spranceana.
-Hai Edward… amandoi stim ….
-Esti culmea Emmett! Si ce ai vrea  sa fac?! Sa ma duc sa ma culc cu prima care imi iese in cale?
-De parca ar fi ceva asa neobisnuit si unic, spune ironic.
-Frate, tu chiar nu intelegi, eu chiar o iubesc, si nu i-as face asa ceva chiar daca nu ar vrea sa se mai atinga de mine toata viata ei, ii reprosez.
-Scuze , dar e chiar greu sa te vad asa. Dar te inteleg, nici eu nu i-as face asa ceva lui Rose. Doar ca…eu si Rose…adica intelegi,suntem de mult timp impreuna si deja e ceva obisnuit. Dar la tine?! Adica Edward, eu chiar sunt uimit, tu nu ai plecat cu nicio fata pana acum si nici nu ai adus vreuna acasa. Ceea ce era la ordinea zilei, era misto ce pot spune , dar acum… oricum sunt chiar multumit, sincer, era si timpul.
-E in regula si pentru mine e ciudat… in toate modurile posibile. Si faptul ca in sfarsit tin la o persoana…fata … si sincer merita tot ”  sacrificiul ”  asta. Chiar nu ma deranjeaza sa astept. Sau sa fac orice altceva pentru ea…
-Daca chiar o iei asa serios, cand ii vei spune?
-Probabil niciodata. Ce rost are?! spun ridicand tonul. Oricum totul e trecut si trecut ramane, imi continui viata de ce as face o prostie ca asta.
-Tu nu vezi ca nu ai cum sa scapi de asta ? Mereu va fi o parte din tine, si tu trebuie sa ii arati toate partile tale, indiferent ca le va accepta sau nu. Oricum succes in seara asta, si frate, daca baiatu scoate vrun sunet…
-Tocmai despre asta vroiam sa vorbim.
-Am inteles Am inteles… actionam.
Dau din cap in semn ca da. Si el face acelasi lucru.
-Cum dracu a aflat?! izbugnii Emmett.
-Habar n-am. Dar oricum trebuie sa ne asiguram ca nu va imprastia ” noutatea ” si altora. Nu vreau sa creada ca ne are la mana cu ceva.
-Doamne daca afla…
-Nu o sa afle nimeni! il intrerup eu. Oricum nu cred ca i-a spus ceva si bastinasului Junior.
-Si atunci ce’i cu vizita asta neasteptata? intreba el tusind.
-Hm..nici nu cred ca a fost ideea lui. Dar in orice caz, daca da semne putin imi pasa. Se cred smecheri, dar nu imi pasa, oricum am un plan, pe care il voi pune in functiune mai devreme sau mai tarziu. Depinde de cat de inteligent este el, probabil se crede smecher si alte prostii , dar nu-i va merge. Poate in visele lui.
-Eh asta e acum, de parca ar fi prima data cand mai intampinam si astfel de probleme, spuse Emmett plictisit. Ce zici de revansa mea?
-Asta a fost un fel de introducere? spun amuzat .
-O poti numii fratioare, dar ori te pui pe treaba, ori incetezi cu castigatul asta la jocuri. Si credema o sa am o discutie de la …mine la ea , daca situatia nu se imbunatateste.
-Nu , lasa-ma te rog. Fara discutiile tale .
-Hei..cred ca i-ar prinde bine. Sunt destul de practice.
Ma stramb putin infricosat.
-Abandoneza planul.
-Bine..mai vedem noi..o sa imi multumesti! O sa vezi.
-Emmett! tip si arunc cu consola dupa el.

Bella pov

-Vreti sa va ajut cu ceva? ii spun lui Esme in timp ce scotea cateva farfurii din dulap.
-Nu este nevoie draga mea.
Ea se intoarse zambind cu farfuriile in mana ducandu-le in sufragerie. Edward se stramba cand vazu ca sunt cateva in plus fara de ce era in mod normal. M-am uitat urat la el dar nu ma oberva, sau cel putin se prefacu ca nu o face. Esme era chiar entuziasmata pe aceasta  ” intalnire de familie  ” nu vroiam sa o faca sa se simta prost cu ifosele lui.
-Emmett?  striga Esme. Scumpule am nevoie de paine proaspata si cateva suluri de servetele. Imi faci aceasta favoare?
Aceasta robotea prin casa atat de vesela si dornica de a face pregatirile incat inveselea pe toate lumea…sau aproape pe toata lumea.
-Sigur, ma intorc imediat. Bella ce zici vi cu mine?
Am incremenit si m-am uitat derutata la el. De ce vrea Emmett sa vin cu el ? Noi niciodata nu petreceam timp impreuna..fara ceilalti, ca sa zic asa.
-Emmett..spuse Edward furios. Daca …faci ceva…
El ranji inocent si imi facu semn spre usa.
-Sa vi repede, ii spuse Esme.
Emmett aproba din cap si imi deschise usa. Am iesit putin nesigura frecandu-mi palmele de blugi, era putin racoare. Emmett imi deschise usa de la Jeep-ul sau si am intrat simtindu-ma mult mai comfortabil inauntru. Era prima data cand mergeam cu masina asta, si mai ales conducand Emmett. Nu vroiam sa spun nimic, habar nu aveam care era motivul pentru care ma chemase cu el.
-Deci Bella, spuse el cu ochii la drum, cum ti se pare la noi? Te simti bine?
-Da, ma simt foarte bine, ii spun simplu
-Uite nu vreau sa fiu nepoliticos, se vede ca Edward te iubeste, adica eu il cunosc si crede-ma nu l-am mai vazut de mult timp asa. Iti pot asigura ca nu e o joaca. Si la tine e la fel nu-i asa?
M-am intors la el dar el continua sa se uita la drum.
-Normal. Nu e nicio joaca pentru mine, crezi ca as putea glumii cu asa ceva?
-Fara suparare, dar nu esti prima fata inocenta pe care o intalnesc si care intra in viata lui Edward de parca ar fi usa de biserica, sa nu crezi ca te acuz de ceva, Fratele meu e puternic si curajos, dar cand vine vorba de sentimente si alte lucruri de genu… poate fi foarte…sensibil.
-Sensibil? Pana acum o saptamana am crezut ca e cel mai insensibil de piatra om posibil ..existent pe aceasta lume.
-Asta vrea el sa creada, pana si el a ajuns sa se considere asa, dar nu e adevarat.
-Wow Emmett, ma uimesti.
-Acum sa trecem la lucruri mai seriose.
-Mai seriose? spun cu un nod in gat.
-Asculta, puteti sa faceti orice, poti sa ii faci orice, sa ii ceri orice, puteti sa rupeti toate paturile din casa, noi nu ne suparam. Noi, vom fi acord cu orice atata timp cat el..si tu sunteti fericiti. Sa nu crezi ca nu are experienta in asa pentru ca am acumulat destule, si la cum il vad acum ar fi in stare sa se arunce si in fata trenului pentru tine. Dar daca lucrurile iau o intorsatura mai putin…favorabila, te avertizez, acum ca lucrurile au devenit mai intense, nu vom mai sta cu mainile in san.
-Ok…Um…. am inteles.. Dar oricum nu aveam de gand sa il ranesc pe Edward sau ceva de genu, deci poti sta linistit.
-Si acum serios..daca vrei sa va lasam vreodata casa .. goala eu pot merge la Rose si Alice la Jasper, adica intelegem…sa sti…
M-am afundat in scaun rusinata din cap pana in picioare. Daca vroia sa ma faca sa ma simt prost reusea cu varf si indesat.
-Iti multumesc..Emmett. Dar ne este bine si asa.
-Eu doar ti-am spus, sa nu te simti vreodata intimidata. Dar daca tu zici ca esti mai silentioasa…
CE NAIBA TOT SPUNEA BAIATUL ASTA AICI?! Imi venea sa il arunc din masina, sau mai bine ma aruncam eu.
Am preferat sa nu mai spun nimic.
-Ah, deci inteleg… deocamdata nu sti, cum reactionezi la ..Edward, spuse tusind ultimul cuvant. Dar ca sa sti, pentru binele nostru ar fi mai eficient sa parasim casa in ziua aia. Din proprie experienta.
El se auzea ce spunea? De cand trebuia sa discut eu lucrurile astea personale cu el? Doamne, nu era sanatos la cap. Eu nici macar nu aveam habar de ceea ce el pretindea ca eu stiu sau ar trebui sa stiu , si chiar daca as fi stiut nu as fi vorbit asa ceva cu el. Eram prieteni si atat..nu psihologul meu sa imi discute frustrarile. Mai ales cele sexuale.
-Emmet chiar nu…
-E in regula inteleg. Haide Bella de parca ne cunoastem de 2 ore. Tu ma sti..eu te stiu, adica serios inainte sa fi cu Edward…fara suparare dar sti parerea mea despre tine, de pe vremea aceea. Poti sa ma judeci dar sti ca ar fi in zadar. Evident m-am inselat , si cu ocazia asta vreau sa imi cer scuze pentru momentele neplacute prin care te-am facut sa treci. Cred ca toti ar trebui sa ne cerem scuze, pentru ca nu ne-am purtat deloc ok, nu te cunoasteam cu adevarat si te rog sa nu ne porti pica, sau daca vrei, poartane noua , tuturor dar nu lui Edward, chiar daca consideri ca merita. Lasand toate lucrurile neplacute la o parte, poti sa ma consideri fratele tau, mai mare, o sa fiu acolo pentru tine cand ai nevoie, daca te supara cineva, doar imi spui si il aranjez eu, spuse ranjind. Desi de acum nu cred ca se va mai intampla..dar cine stie, o spun ca sa sti.
Mai ca imi dadeau lacrimile, nu il stiam pe Emmett asa. Adica nu il consideram o persoana rea, din contra era foarte amuzant si prietenos si de gasca.. dar nu credeam ca poate vorbii atat de..deschis in fata mea, desii ii multumeam pentru ceea ce spusese si am dat din ca in semn ca da, si i-am spus un multumesc. El oprii la magazin si am coborat cu el sa cumparam ce trebuia. La cat de mic era orasul , nu existau foarte multe magazine si evident toata lumea cumpara de la el, cele  putin ce era necesar zilnic. Erau si cativa elevi de la scoala care se uitau in directia noastra si susoteau ca deobicei, era prima data cand eram vazuta cu Emmett , noi nu ieseam, sau cel putin nu avusesem ocazia pana acum. Dar era destul de placut lasand la o parte partile jenante.
Ne-am intors acasa si eu eram inca bulversata din cauza discutiei dar cred ca ne-a prins bine amandurora, acum stiam mai bine cum stateau lucrurile. Aveam sa discut cu Edward…si in legatura cu Charlie, era problema lui, desii ma dorea extrem de mult deoarece propriul meu tata se comporta ca un badaran. Cand am ajuns acasa parca l-am vazut pe Edward cum respira din nou, de parca cine stie ce imi putea face Emmett. Era chiar amuzant, cum se ingrijora din orice pentru mine, dar evident si foarte adorabil. I-am dus lui Esme pungile in bucatarie si aceasta multumii. M-am hotarat sa o ajut deorece ma puteam lauda in bucatarie, macar atat, si m-am apucat sa fac salatele. Edward statea rezemat de pragul usii si ma privea in timp ce tocam legumele. Carlisle decise ca va pune la carnea pe gratar dupa ce vor sosii invitatii si a avut o discutie destul de stricta cu Emmett si Edward cu privire la aceasta vizita. Esme era foarte fericita pentru ca in sfarsit gasise pe cineva pe care se putea baza in bucatarie si i-am spus ca macar atat puteam face, ca sa ma revansez pentru tot.

Cineva batu la usa si Carlisle se duse sa deschida cu zambetul pe buze. Era exact cine trebuie. Cu totii s-au salutat si eu am stat deoparte. Toata lumea deja se cunostea. Am urcat scarile ca sa il chem si pe Edward. Nu isi ridica ochii din laptop cand am intrat. Daca ma ignora nu avea sa scape de asta.
-Ar trebui sa cobori si sa iti saluti rudele, spun eu.
-Ah ce bucurie, spuse ironic.
-Haide Edward nu fi copil, ce ti-au facut tie oamenii astia?
-Pai in primul rand Seth e un mincinos ipocrit si sorsa e o acritura. Cred ca e de ajuns.
-Nu mai vorbi asa de familia ta! Ok, sa zicem ca pe verisori nu ii suporti, dar cu parintii ce mai ai? spun exasperata
-Le-au dat nastere?!?!?! Ce poate fi mai rau de atat?!
Mi-am dat ochii peste cap si i-am stins laptopul. El se uita urat la mine.
-Hai jos, ii spun si il iau de mana.
-De ce trebuie sa imi pierd ziua asa? intreba el incercand sa amane momentul
-Dar nu iti pierzi ziua. Haideeeeeeee odata!!!! strig si incerc sa il ridic de pe pat, dar evident nu eram suficient de puternica.
-O sa regreti. spuse el.
-Bine, abia astept, hai.
Acesta renunta la proteste si veni cu mine in sufragerie. Noi eram singurii care lipseam. Cand Seth ma vazu fu foarte derutat dar totodata fericit. L-am vazut pe Edward cum se stramba cand el venii sa ma imbratiseze.
-Mi-a fost asa dor de tine Bella, spuse el vesel.
-Awww si mie. Foarte mult, recunosc.
-Ce faci aici? ma intreba.
Rosesc.
-Pai.. eu si Edward suntem impreuna…deci..
-Ah inteleg, spuse el scutindu-ma de explicatii. Pai felicitarile mele, spuse bucuros.
-Multumim, spun si ii dau un cot lui Edward sa spuna si el ceva.
Se uita la mine gen :  ce pretentii mai ai?! si mi-am dat ochii peste cap. Ne-am asezat pe canapea si Edward ma trase langa el de parca urma sa fiu rapita sa cam asa ceva. Atmosfera parea foarte incordata chiar daca totul parea foarte primitor si armonios. Nu era deloc asa. Leah analiza pe fiecare in parte chiar daca parea ca e foarte nepasatoare si adusa cu forta. Carlisle si Esme discutau cu cei doi sotii, Emmett si Seth incepusera o discutie desii parea cam fortata.
-Deci Bella, spuse Seth apropiandu-se de mine.
Edward se incorda instant.
-Ce ai mai facut? intreba curios.
-Pai… destul de multe. M-am mutat aici, mai nou, si te rog nu intreba de ce, e un subiect destul de complicat,  cu scoala… chestii de genu. Tu?
-Uhmm…cam la fel, desii sa sti ca rezervatia nu mai e la fel fara tine, chiar ne e dor sa petrecem timp aiurea pe plaja sau prin padure.
-Da sa sti ca si mie, era chiar placut. Dar lucrurile s-au cam schimbat.
-Da stiu, oarecum, dar asta nu inseamna ca noi nu ne putem vedea..adica, ca prieteni evident.
-Sigur, spun fiind foarte sigura ca Edward nu ar fi de acord.
-Billy se simte rau, spuse el brusc.
Am ramas cu gura cascata. Tineam foarte mult la Billy, ma ajutase de multe ori.
-Ce a patit? intreb ingrijorata
-Chiar nu stiu, dar nu e prea bine. Imi pare rau de el, sper sa isi revina.
-Si eu sper acelasi lucru, sa ii transmiti salutarile mele. Chiar imi pare asa rau..
-Asa voi face. Jake e foarte suparat din cauza asta..nu vrea sa ramana singur, spuse Seth trist, de parca ii puteam simtii durerea.
-Imi dau seama..chiar imi pare rau, spun cu sinceritate.
Chiar nu ma mai interesa ce credea Edward despre asta, aveam sentimente si nu puteam sta nepasatoare in fata acestor lucruri.
-Am vrea sa ne mutam, spuse Sue cu voce mai tare.
-Unde? intreba Esme interesata
-Intr-un oras mai mare, am vrea sa le oferim copiilor nostri oportunitati mai mari acum ca au ajuns la o varsta destul de mare.
-Da , este o idee foarte buna, aproba Carlisle.
Esme anunta ca va pune masa si se indrepta spre bucatarie. Seth era tot un zambet si parca inveselea atmosfera. Mereu se intampla asa. Se apropie de mine si imi sopti la ureche : Trebuie sa iti dau ceva…in privat.
Am aprobat din cap si mi-am dat seama de ce era in privat, dar ce puteam face cand Edward nu isi dezlipea ochii de pe noi, de parca era sa fug pe alta planeta.

  1. Cate secrete. Cand ai de gand sa ne mai dezvalui si noua cateva din secretele familiei Cullen/Black? Sunt curioasa.
    Si ce sunt cu durerile alea dubioase de cap?
    :)))
    Hai gata cu intrebarile. Te bat destul la cap.
    Multumesc mult de capitol.
    Te pup si imbratisez virtual, pt. ca ai nevoie de o imbratisare, nu? :*

  2. Ce conversatie frumoasa au purtat Emmett si Bella =)))))
    ‘Muuuuuuuuu’ :>:> :*:*:*

  3. deci,prin urmare si in concluzie…capitolul a fost genial!!!doamne ce dor mi-a fost de aceasta poveste….
    dar tu domnisorica ne cam lasi in ceata….si mie nu-mi place!
    sper ca postezi repede;;)

    • Da stiu, rusine mie. Ma bucur mult ca ti-a placut 😀 o sa incerc sa posteeeeeez cat mai repede dar nici nu m-am apucat de urmatorul.
      cum am zis toate la timpul lor, o sa aflati voi totul 😀 .
      Mersiiiiiiii :*:*:*:*

  4. astept sa vad ce se intampla in privat;))
    :X:X

  5. OMG!!!!!!!!! Ai postat si eu abia acum am vazut ! nu pot sa cred ! cate se mai intampla ! As vrea ca Edward sa-i spuna odata Bellei tot ca sa poata fi impreuna ! oh te rog sa vii repede cu urmatorul capitol ! Pur si simplu mor de curiozitate 🙂

  6. Un capitol mult asteptat si foarte interesant. Sper ca ne faci o bucuri la inceput de 2013 cu un nou capitol. Multa inspiratie si un an nou fericit. :-* :-*:-*

  7. ma bucur ca ai postat un nou capitol……vreau sa-ti urez „LA MULTI ANI!'” fie ca noul an sa-ti aduca numai bucurii si multa sanatate…..sper ca voi incepe noul an cu un nou capitol sau este prea mult?poop

  8. superb capitol .. ca de obicei
    dar cand postezi next-ul?

Lasă un comentariu