Capitolul XVI – Paralel cu viata

Nu mai caut culoare,
In detalii a murit.
Si refuz sa cred,
Ca alaturi de tine eu voi straluci.
Si vreau…
Sa incerc sa curat cicatricele inimii
Care astazi
Se elibereaza de tine.

Ma uitam confuza la el si incepeam sa ma speri din ce in ce mai rau. Respiratia mi se accelera din ce in ce mai tare si stiam ca Andrew nu ma putea dezamagi cu nimic. El ramasese singura mea alinare, singura mea conexiune cu viata , si nu doar viata mea ci si viata la care odata speram sa reprezint ceva.
-Spune odata, i-am cerut eu.
El se uita in ochii mei apoi ii inchise si isi lasa capul in maini. Am incercat sa imi pun mana pe umarul sau dar el se dadu la o parte. Mi-am retras mana stanjenita.
-Scuze, nu este vina ta, doar ca nu merit mila.
-Dar ce ai facut? Andrew eu nu imi pot imagina nimic care m-ar putea supara la tine, asa ca nu iti face griji, spune ce ai de spus.
-Cum sa nu ai nimic! ridica el tonul la mine. Cum sa ma mai poti suporta dupa ce vei afla ce fiinta detestabila sunt! Nu mai pot trai asa, in minciuna. Stiu ca il iubesti, stiu asta! Asa ca nu incerca sa negi, dar eu nu pot trai in minciuna si aici nu ma refer la tine, ma refer la mine! Te iubesc prea mult ca sa mai ascund asta.
Am oftat si m-am apropiat de el.
-Atunci spune’mi ce te framanta. Cu siguranta vom gasi –
-Ma vei blestema si nu vei mai vrea sa ma vezi in viata ta. imi spuse el scarbit.
-De ce as face asta? tip la el. Tu nu sti ce reprezinti pentru mine?!
-Ce sunt eu pentru tine? Ce am facut pentru tine? Cum poti iubi persoana care nu te-a lasat sa fi cu iubirea vietii tale? Cum?!
Cred ca daca ar fi putut sa planga as fi ingropata pana acum in servetele. Avea o expresie furioasa pe fata de parca urma sa inghita pamantul nu alta. Am inceput sa tremur confuza si ranita.
-Ce vrei sa spui? intreb.
-Ce vreau sa spun? Ce vreau?! Te-ai intrebat vreodata cine sunt? Nu ti-a trecut niciodata prin minte de unde am aparut?
-M-am intrebat… dar nu ti-am cerut niciodata sa imi spui asta. Nu ma intereseaza trecutul tau, ma intereseaza prezentul.
El pufni si se ridica de pe pat.
-Pai cred ca ar trebui sa sti. Chiar te-ar interesa.
Ce era cu atat mister. Ce era atat de grav incat ii lua asa mult sa spuna? Sa termine odata ci balciul asta si sa ne calmam. Abia imi gasisem echilibrul de ce trebuia sa se intample mereu ceva sa imi dea viata peste cap? Nu puteam fi si eu niciodata linistita.
-Atunci spunemi si gata.
-Eu nu am fost trimis intamplator in viata ta Bella! In viata voastra…a ta si a familiei Cullen. Am fost trimis pentru asta. A fost doar o masca!
-Nu te inteleg. Cum adica ai fost trimis? De cine?
-De familia mea.
-Ce familie?
-Volturi.
Atat a trebuit sa spuna. Doar acest cuvant ca sa vad negru in fata ochilor.

––––––––––

Am tresarit si am deschis ochii alarmata. Am atins cu mana un material cald si moale si mi-am dat seama ca era o patura. Am stranso in maini si am simtit o mana pe spatele meu. M-am intors vrand sa tip. El imi puse mana la gura si ma trase la piepul lui.
-Shh..imi spuse el
Vocea acea ma izbi, imi distruse fiecare celula din corp, fiecare particica din mine se sparse si se franse. Cateva lacrimi mi se scursera din ochi.
-Ai visat urat? ma intreba el.
M-am uitat socata la el. Vroiam sa tip si sa plec dar stand la pieptul lui si simtindui inima fara viata langa a mea care batea din ce in ce mai tare parca as fi stata acolo fiecare secunda din viata mea. Ochii sai auri ma priveau ingrijorati si tot incercau sa ma linisteasca.
-Nu… de ce esti aici? intreb nedumerita.
-Unde altundeva as putea fi? intreba el confuz.
-Unde e Andrew?
El casca ochii la mine.
-Cine e Andrew? Ma inseli cumva? spuse si rase.
-Cum nu sti cine e Andrew? Trebuie sa sti? Si unde sunt? Si de ce nu e Andrew cu mine? Unde e Tanya? Nu erai plecat? De ce nu esti cu ea? Si Charlie? Unde e casa mea? Ce legatura are Andrew cu Volturi? Spunemi unde e!?
El ma ridica si eu scoateam intrebarile pe gura fara sa mai gandesc prea mult. El nu stia ce sa zica, apoi ofta si spuse:
-Cred ca trebuie sa te culci inapoi, delirezi.
-Poftim?! Cum sa delirez! Unde e toata lumea?! Tu cand te-ai intors? Unde ai fost?
-Bella… eu sunt aici, mereu am fost. Nu stiu despre ce Andrew vorbesti, tocmai te-ai trezit. Vorbesti de Tanya verisoara noastra din Denali? Ea e plecata in Bolivia acum cu Carmen si Eleazar. Tu esti sotia mea, eu sunt sotul tau. Volturi nu au nicio legatura cu noi. Ai inteles?
-Imposibil! Nu e adevarat. Tu incerci sa ma pacalesti nu’i asa? Cum se poate sa imi fi imaginat totul. Nu se poate. Unde suntem acum?
-Acasa, spuse el.
-Acasa unde?
-Suntem in Madrid. In vacanta noastra pregatita de Alice. Iubire, serios culcate, cred a ai nevoie de somn.
Am negat din cap. Nu vroiam sa dorm. Cum sa dorm cand incepeam sa o iau razna? Nu se poate sa fi visat totul sa imi imaginez! Toata viata mea fusese un vis sau ce? Nu stiam nimic despre ce imi vorbea Edward acolo dar un vis fiind atunci de ce sa nu profit de el? Pana la urma, ma voi trezi curand si atunci Andrew va trebui sa imi dea niste explicati. Dar chiar vroiam sa ma trezesc? Trezirea mea ar aduce plecarea lui. Ar aduce probleme si nefericire. Era posibil sa traiesti intr-un vis? Ca eu nu mai vroiam sa plec de aici, indiferent ca muream fara sa stiu despre ce vorbea Andrew. Fara Tanya fara Volturi, cu familia Cullen si cu Edward. Cu siguranta visam, nu puteam avea eu asemenea noroc. M-am intors spre Edward si el se uita spre mine asteptand sa reactionez.
-Atunci, te cred. am mintit eu. Probabil am visat, imi pare rau.
Imi lua mana intra lui si mi-a saruta delicat. Buzele lui continuau sa imi atinga pielea ajungand pana la clavicula si urcand spre gat. Respiratia mi se accelera si eram sigura ca daca continua inima mea va exploda. Cata nevoie aveam de atingerea lui, de vocea si prezenta lui. Si mai ales de iubirea lui, care intr-un mod brutal imi fusese interzisa. El ma saruta usor deschizandu-mi buzele cu ale sale si trecandu-si mana pe spatele meu. In stransoarea lui ma simteam vie, simteam ca in sfarsit am viata. Vroiam viata asta, vroiam iubirea lui si orice tinea de ea. Il vroiam pe el. Indiferent ce ma astepta dincolo, iubeam realitatea asta.
-Vrei sa te mai ridici din pat azi sau nu? intreba el despartindu-si buzele de ale mele.
-Imi e bine si asa sa sti. spun si ma lipesc iar de buzele lui.
El nu avu nimic impotriva si ma saruta din nou facandu-ma sa imi pierd sirul gandurilor.
Realitate sau nu , imi simteam corpul mai real ca niciodata. In sfarsit ma puteam iubi cu el fara sa regret sau sa sufar vreun pic. Apoi o dezamagire ma izbi crud. Cum voi putea supravietui dupa aceste lucruri? Cand imi voi aduce aminte la nesfarsit ca asta a fost doar un vis? Un vis crud si ireal care imi va spulbera rationamentul. Cum voi putea trai avand in fata acest exemplu de viata perfecta, cand eu nu aveam nimic altceva decat o inima zdrobita si fara speranta? Am inceput sa plang printre suspine si el se alarma.
-De ce plangi? intreba el socat si trist. Am facut ceva rau?
-Da! Ai facut! M-ai parasit si acum te joci cu mintea mea. Ma faci sa regret faptul ca te-am parasit? Vrei sa ma faci sa sufar mai mult decat sufar deja? Fi fericit! Reusesti!
-Ce tot spui acolo? Cred ca trebuie sa te duc la un doctor.
-Nu am nevoie de niciun doctor! Am nevoie de tine! Si nu aici! Acolo unde viata mea idiota si nenorocita are un sens!
-Bella calmeazate, nu inteleg ce zici. Calmeazate te rog.
-Normal ca nu sti ce zic! Pentru ca asta e doar un vis, si vreau sa ma trezesc odata ca sa pot muri in liniste si ca tu sa fi un sot fericit in viata ta fericita cu o sotie fericita si o familie fericita! Vampir nemuritor nemernic ce esti!

________________________

-Vampir nemuritor nemernic ce esti! tip si deschid ochii.
-Chiar inteleg de ce spui asta, l-am auzit pe Andrew si mi-am dat seama ca eram intinsa pe patul din camera mea.
M-am ridicat brusc si nervoasa. Eram dezamagita ca m-am trezit, dar eram fericita ca nu ma mai chinuiam degeaba. Visul se terminase, si cu el , imi terminase si frumoasa viata care nu mi se aratase niciodata in fata.
-Ai lesinat, adauga el.
-Credema stiam asta.
Mi-am scuturat capul si m-am ridicat pe marginea patului. El nu facu nicio miscare. Parca inca simteam atingerea lui si buzele sale unite cu ale mele. Am inchis ochii si imi venea sa imi dau palme.
-Cred ca trebuie sa imi dai niste explicati. ii spun eu incercand sa nu arat cat de nervoasa eram.
Inca nu puteam realiza ca el facea parte din familia aia ! Familia din cauza careia eu sufeream! Care imi terminase viata. Nu stiam ca ascunde asa ceva, si nu vroiam sa il judec inainte sa aflu tot, dar furia pe care o simteam nu mio puteam stapani. Nu puteam fi suparat pe Andrew dar cine stie ce surprinze si dezvaluiri imi mai facea.
-Dami un pahar de apa. i-am cerut eu.
Am luat cateva guri si m-am asezat mai bine pe pat.
-Te ascult, ai multe lucruri de spus.
El aproba din cap si lua o gura mare de aer.
-Ce ai vrea sa spun? intreba el intr-un final.
Ma uitam socata la el.
-Cum adica ce as vrea sa spui? Totul! Explicati! Sau iar visez? intreb nervoasa.
-Ai dreptate, meriti sa iti spun totul. Doar ca nu imi gasesc cuvintele.
-Astept oricat este nevoie. Dar vreau sa stiu totul.
-Eu… eu nu sunt ceea ce crezi tu ca sunt. Eu nu sunt bun, nu am fost creat pentru a fi bun. Eu nu am venit in viata voastra accidental. Eu am fost trimis de familia Volturi. Ei stiau de tine si eu am fost trimis sa va supraveghez. Si cand va veni momentul potrivit…sa …ei bine sa va atacam. Eu la inceput am fost de acord, mai facusem lucruri de genul, dar apoi cand te-am cunoscut pe tine m-am panicat, deoarece pentru prima data in viata simteam dragoste, si dragostea asta era pentru tine. M-am indragostit de tine si nu am putut impiedica asta. Dar cand ma gandesc ca si eu reprezint o parte din nefericirea ta, pentru ca familia mea e responsabila de toate astea ma simt ca un gunoi. Sunt un gunoi pentru ca te-am lasat sa te apropii de mine si nu ti-am spus asta.
Se uita la mine asteptand sa reactionez si sa spun ceva. Dar sincer nu eram in stare sa mai fac nimic. Nu eram sigura nici daca mai puteam sa respir, sau sa gandesc coerent. El facea parte din acei nenorociti care imi distrusesera viata si relatia? Cei din cauza carora nu puteam fericita si cu Edward? De ce tocmai el? Cum putea fi asemanat el cu Volturi?
-Spune ceva, te rog. Daca vrei sa plec, o voi face. Doar nu ma ura pentru tot restul vietii tale.
-Eu nu stiu…ce sa spun. Sunt furioasa dar in acelasi timp realizez ca nu pe tine sunt furioasa. Sunt nervoasa pe ei…si prin intermediul lor si pe tine. Nu stiu ce sa fac. Nu stiu ce sa cred. De ce nu mi-ai spus mai devreme?
-Nu am stiut cum sa fac asta… imi pare enorm de mult.
-Macar sentimentele tale sunt adevarate? Sau fac si ele parte din planul vostru infect?
-Sunt indragostit cu adevarat de tine. La asta nu exista dubii.
-Deci tu esti unul de al lor… unul dintre cei care sunt… nici nu am cuvinte! Nici nu stiu cum sa imi exprim repulsia fata de ei. Dar cum sa te urasc pe tine? Cum as putea…
Am inceput sa plang si m-am intins pe pat. Imi doream ca cerul sa cada peste mine si sa mor in secunda urmatoare. Capul incepuse sa ma doara enorm de tare si simteam cum camera sa invartea fara voia mea. Nu stiam ce sa simt. Intr’o parte simteam ura, in cealalta… nu stiam. Nu stiam cum sa reactionez fata de Andrew. Daca sa il invinovatesc sau nu. Merita asta?
-Stiu ca esti suparata..
-Pai sunt! Chiar sunt! spun si ma ridic de pe pat. Iti sunt extrem de recunoscatoare pentru tot ce ai facut pentru mine, dar am trait intr’o minciuna pana acum, tu nu ai venit langa mine pentru ca asa a trebuit sa fie, la tine a fost ca o chestiune de servici. Tu m-ai mintit in timp ce eu …in timp ce eu incercam sa iti dau tot ce era mai bun din mine. Nu pot sa cred ca trec din nou prin asta. Nu pot sa cred ca din nou sunt inselata si mintita. Daca nu erati voi eu aveam o viata acum! Daca nu erau ei! Si legile lor idioate si puterea si rautatea lor! Ce v-am facut eu voua? De ce  nu ma lasati sa traiesc?! De ce? spun si izbugnesc mai tare in plans.
El ma lasa in pace, nu se atinse de mine si nu imi spuse nimic. Probabil nu stia cum voi reactiona. Nu imi placea faptul ca dadeam vina pe el pentru situatia mea, dar nu stiam cum sa fac fata acestui soc. Pentru ca era un soc imens pentru mine. Vroiam sa ma intorc in lumea cu Edward, sa uit de lumea asta imbecila. Sau mai bine, sa dispar.